EXCLUSIV: Cea mai mare indemnizaţie de şomaj plătită în România. Topul celor mai bine plătiţi şomeri

ANOFM precizează, într-un răspuns solicitat de agenţia MEDIAFAX, care sunt cele mai mari indemnizaţii de şomaj din România, primul loc fiind ocupat de un fost director adjunct de la o societate comercială din Botoşani.

9095 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Cea mai mare indemnizaţie de şomaj plătită în România. Topul celor mai bine plătiţi şomeri

EXCLUSIV: Cea mai mare indemnizaţie de şomaj plătită în România. Cât primeşte un fost director adjunct din Botoşani. Topul celor mai bine plătiţi şomeri (Imagine: Adrian Cojocaru / MediafaxFoto)

Un fost director adjunct de la o societate comercială din Botoşani primeşte cea mai mare indemnizaţie de şomaj din România, adică 5.755 de lei, la nivel naţional fiind înregistraţi şase şomeri cu o indemnizaţie mai mare de 3.000 de lei.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că în România se plătesc în prezent şase indemnizaţii de şomaj de peste 3.000 de lei, cea mai mare, de aproape 6.000 de lei, revenind unui şomer din judeţul Botoşani, fost director adjunct într-o societate comercială.

Pe locul doi în topul şomerilor bine indemnizaţi, este un fost director economic din Satu Mare, care primeşte lunar 4.023 de lei, fiind urmat de un alt fost director economic, din Bucureşti, care are o indemnizaţie de şomaj de 3.630 de lei.

Locul al patrulea din clasament este ocupat de un fost şef serviciu din judeţul Ilfov, care primeşte ca şomer 3.082 de lei, iar pe locul al cincilea, cu o indemnizaţie de 3.077 de lei, este un expert în forţă de muncă şi şomaj din Hunedoara.

Pe ultima poziţie în clasamentul şomerilor bine plătiţi este un fost director de proiect din Prahova, care primeşte 3.074 de lei.

ANOFM precizează că, potrivit articolului 39, alineatul 1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, indemnizaţia de şomaj se acordă, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează: şase luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, nouă luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani, şi 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Cuantumul indemnizaţiei de şomaj se calculează în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, ţinându-se cont de 75 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare.

Cotele procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare, sunt: trei la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin trei ani, cinci la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani, şapte la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani şi 10 la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.

Pentru persoanele care au fost asigurate în baza unui contract de asigurare pentru şomaj, la determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare se are în vedere venitul lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici