Fals preot reţinut în Galaţi. De un an colecta bani pentru înmormântări şi biserică

Un tânăr de 19 ani care pretindea că este preot a fost reţinut în Galaţi. Se dădea preot şi lua bani pentru înmormântări şi construirea unei biserici.

450 afișări
Imaginea articolului Fals preot reţinut în Galaţi. De un an colecta bani pentru înmormântări şi biserică

Fals preot reţinut în Galaţi. De un an colecta bani pentru înmormântări şi biserică

Poliţiştii au făcut marţi o percheziţie în oraşul Galaţi, la locuinţa unui tânăr de 19 ani, bănuit de înşelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Din cercetări a reieşit că, timp de aproximativ un an, folosindu-se de calitatea falsă de preot creştin-ortodox, sub pretextul strângerii unor ajutoare financiare pentru înmormântare şi construirii unei biserici, tânărul ar fi primit donaţii de la diferite persoane din ţară şi din străinătate.

Prejudiciul stabilit, până în prezent, este de aproximativ 11.000 de lei.

La percheziţie au fost găsite mai multe „materiale”, „din acestea rezultând probabilitatea existenţei şi altor victime”, transmite Poliţia Galaţi.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi miercuri va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici