Fostul ministru Valerian Vreme, audiat la DNA în dosarul Poşta Română

Fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme este citat la DNA, pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care fostul secretar de stat Constantin Fecioru a fost arestat la domiciliu pentru că a participat la distribuirea corespondenţei Poştei Române, fără încasarea preţului serviciului. Valerian Vreme a declarat că el crede că i-a convins pe anchetatori că nu are nicio implicare în dosarul în care există indicii că a distribuit felicitări electorale prin Poşta Română, în mod ilegal.

697 afișări
Imaginea articolului Fostul ministru Valerian Vreme, audiat la DNA în dosarul Poşta Română

Fostul ministru Valerian Vreme, audiat la DNA în dosarul Poşta Română (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"S-au lămurit, cred, lucrurile în privinţa neimplicării mele. Sunt şi dovezi că (felicitările - n.red.) au fost plătite. Au fost făcute de fabrica de timbre de la Poşta Română şi au fost plătite. Eu, personal, le-am plătit. Sunt chitanţele toate, deci aceste aspecte le-am lămurit'', a declarat Vreme, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Valerian Vreme mai este implicat într-un alt dosar instrumentat de procurorii anticorupţie, respectiv în Microsoft.

''Nu am fost încă chemat niciodată la DNA. Suntem la dispoziţia instituţiilor statului, dar până una alta lucrurile au evoluat aşa cum cred că e normal şi s-au făcut cercetări şi s-a văzut că nu avem acea implicare care a fost generată la un moment dat'', a spus deputatul.

Referitor la modul în care va vota solicitarea procurorilor DNA de ridicare a imunităţii premierului Victor Ponta, fostul ministru a spus: ''Tot timpul am afirmat că sprijinim justiţia. Veţi avea în mine un sprijinitor al Justiţiei''.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme a fost citat, marţi dimineaţa, la DNA, pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care fostul secretar de stat Constantin Fecioru a fost arestat la domiciliu pentru că a participat la distribuirea corespondenţei Poştei Române, fără încasarea preţului serviciului.

Valerian Vreme a dat explicaţii în faţa procurorilor după ce numele său a apărut în materialele anchetatorilor. Mai exact, 14.280 de felicitări de Crăciun, destinate electorilor lui Valerian Vreme din judeţul Bacău, ar fi fost distribuite de Poşta Română.

"În considerarea faptului că l-a determinat pe Constantin Olimpiu Nicolae să dea dispoziţii care au dus la prejudicierea Companiei Naţionale Poşta Română şi a faptului că încă menţinea în funcţiune, prin influenţa pe care o avea asupra lui Constantin Olimpiu Nicolae, mecanismul de fraudare arătat, Pribescu Mioara, în 21 decembrie 2011, a solicitat lui Zaverdeanu Mihai Şerban şi apoi a obţinut, având susţinerea lui Marius Constantin Fecioru, un folos pentru altul, respectiv: preluarea de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, dintr-un birou folosit de acesta din urmă (unde era depozitată provizoriu), a corespondenţei ministrului Valerian Vreme (reprezentând 14.280 de felicitări de Crăciun), destinate electorilor săi din judeţul Bacău şi predarea ei pentru a fi distribuită de către CN Poşta Română SA, dar cu asumarea de Terradox Solutions a costurilor pe care ar fi trebuit să le suporte ministrul", declarau surse judiciare, în 26 mai, pentru MEDIAFAX.

În acest dosar penal, fostul secretar de stat Constantin Fecioru şi Mioara Pribescu, fost şef în Poşta Română, au fost plasaţi în arest la domiciliu în dosarul în care sunt acuzaţi de corupţie în legătură cu distribuirea corespondenţei fără încasarea preţului serviciului, prejudiciul fiind de peste 1,1 milioane de lei.

Marius Constantin Fecioru, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la data faptelor, însărcinat cu restructurarea Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), este cercetat penal pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată (11 acte materiale), complicitate la trafic de influenţă şi constituire a unui grup infracţional organizat, iar Mioara Pribescu, fost director executiv al Direcţiei economice din CNPR, este acuzată de trafic de influenţă, constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la abuz în serviciu în formă continuată.

În acelaşi dosar, procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 22 mai, faţă de Constantin Olimpiu Nicolae, directorul Direcţiei Regionale de Poştă Braşov la data faptelor, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Potrivit DNA, Constantin Fecioru, însărcinat să coordoneze, să monitorizeze şi să ia toate măsurile necesare pentru restructurarea Companiei Naţionale Poşta Română pe centre de profit, să monitorizeze implementarea Strategiei de restructurare şi modernizare a CNPR, aprobată prin hotărâre de guvern, Mioara Pribescu şi Constantin Olimpiu Nicolae, împreună cu alte persoane, au constituit o grupare care a pus în aplicare un mecanism prin care CNPR distribuia trimiteri poştale, fără ca, pentru o parte din corespondenţa prezentată de o anumită societate comercială, să încaseze preţul serviciului prestat.

"În consecinţă, în perioada mai 2011 - martie 2012, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, Constantin Olimpiu Nicolae, la instigarea Mioarei Pribescu şi a lui Marius Constantin Fecioru, a dispus distribuirea repetată, de către Compania Naţională «Poşta Română» SA, fără francare şi facturare, în folosul unei anumite societăţi comerciale, a unor loturi de corespondenţă procesate în poştă hibridă (serviciu complex ce combina serviciul nonpoştal de pregătire cu serviciul poştal de trimitere a corespondenţei comerciale). Loturile de corespondenţă comercială erau indicate de Constantin Olimpiu Nicolae ori de Mioara Pribescu", au scris procurorii în ordonanţele de reţinere.

Anchetatorii au stabilit că în acest fel a fost provocat Poştei Române un prejudiciu de 1.128.228 de lei.

Potrivit procurorilor, gruparea avea o anumită continuitate, colaborare, coordonare şi o structură bine determinată, în cadrul căreia fiecare membru şi-a asumat roluri prestabilite.

"Prin dispoziţiile date, Constantin Olimpiu Nicolae a exploatat nu doar ambiguităţile funcţionării serviciului de poştă hibridă, ci şi o cutumă la care se recurge în CNPR, în situaţii de excepţie (determinate de necesitatea respectării normelor de funcţionare a companiei, care prevăd timpi de circulaţie a trimiterilor poştale), când se distribuie corespondenţa fără a se număra ori ştampila", a precizat DNA.

Felicitările ar fi fost preluate dintr-un birou de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi predate pentru a fi distribuite de Poşta Română, dar cu asumarea de Terradox Solutions a costurilor pe care ar fi trebuit să le suporte fostul ministru Valerian Vreme, au precizat sursele citate.

Terradox Solutions Bucureşti s-ar fi ocupat şi de distribuirea corespondenţei procesate şi tipărite, apelând în acest sens la Compania Naţională Poşta Română, cu care a încheiat un contract în 19 noiembrie 2009. Distribuirea corespondenţei s-ar fi facturat de către Poşta Română, fiind refacturată de Terradox Solutions Bucureşti către clienţii săi.

Potrivit surselor citate, Terradox Solutions ar fi procesat o parte a corespondenţei comerciale şi în asociere cu Poşta Română, în baza unui contract semnat în 28 februarie 2007, acest serviciu fiind denumit "poştă hibridă". Serviciul s-a aflat în coordonarea Sucursalei de servicii integrate a CNPR, condusă de Vasile Florinel, cumnatul secretarului de stat Marius Constantin Fecioru.

"În cazul distribuirii corespondenţei procesate, tipărite în «poşta hibridă», CN Poşta Română SA a avut drept client o asociere din care chiar ea făcea parte. Marius Constantin Fecioru, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (împuternicit prin ordinul nr. 312/16 martie 2010 al ministrului de resort «să coordoneze, să monitorizeze şi să ia toate măsurile necesare pentru restructurarea Companiei Naţionale Poşta Română SA pe centre de profit»; desemnat prin ordinul nr. 676/09 iulie 2010 al ministrului «să monitorizeze implementarea Strategiei de restructurare şi modernizare a Companiei Naţionale Poşta Română, aprobată prin hotărâre de guvern») şi reprezentanţii Terradox Solutions, Panait Aurel Cezar (asociat şi administrator) şi Zaverdeanu Mihai Şerban (asociat şi director executiv), s-au înţeles ca primul să-l determine pe Constantin Olimpiu Nicolae, directorul Direcţiei Regionale de Poştă Braşov, prin intermediul lui Pribescu Mioara, director executiv al Direcţiei economice din CNPR, să pună în aplicare un mecanism prin funcţionarea căruia compania distribuia plicuri, fără ca, pentru o parte din corespondenţa din poşta hibridă, să încaseze preţul serviciului prestat, banii rămânând societăţii Terradox Solutions SRL Bucureşti", au mai arătat sursele citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici