Gigi Neţoiu, condamnat în dosarul ”Transferurilor”, a suferit un infarct în penitenciar. El a fost transportat la spital

Gigi Neţoiu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul ”Transferurilor” şi încarcerat la Secţia exterioară Vânjuleţ a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, a fost transportat duminică la spital, iar surse medicale au spus că acesta a suferit un infarct, starea sa fiind stabilizată.

5129 afișări
Imaginea articolului Gigi Neţoiu, condamnat în dosarul ”Transferurilor”, a suferit un infarct în penitenciar. El a fost transportat la spital

Gigi Neţoiu, condamnat în dosarul ”Transferurilor”, la spital după ce a făcut infarct în penitenciar (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

Fostul acţionar al FC Dinamo şi Universitatea Craiova, Gigi Neţoiu, a fost transportat la spital duminică, în jurul orei 19.30, cu o ambulanţă solicitată la Secţia exterioară din localitatea Vânjuleţ a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.

Surse medicale au declarat corespondentului MEDIAFAX că Gigi Neţoiu a suferit un infarct, el fiind transferat de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin la Secţia de Cardiologie, unde medicii l-au stabilizat, în prezent el fiind monitorizat de aparate.

Conform surselor citate, în momentul în care starea pacientului va fi stabilă, acesta va fi transferat, cel mai probabil, la un centru de cardiologie intervenţională din Timişoara.

Gigi Neţoiu este supravegheat în spital de opt angajaţi ai Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Gigi Neţoiu, în martie 2014, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Cristi Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos - trei ani şi opt luni, Mihai Stoica - trei ani şi şase luni, Jean Pădureanu - trei ani şi patru luni şi Gheorghe Popescu - trei ani, o lună şi zece zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici