Haşotti a acuzat "înţepături" la inimă, la Guvern. Ministrul Culturii este în stare bună, dar va rămâne internat cel puţin până duminică

Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, a acuzat, sâmbătă, la Guvern, "înţepături" în zona inimii, două echipaje SMURD intervenind la faţa locului. Starea de sănătate a ministrului Culturii, Puiu Haşotti, este bună, însă acesta va rămâne internat la Spitalul Floreasca din Capitală cel puţin până duminică, pentru finalizarea investigaţiilor necesare în urma crizei hipertensive, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii unităţii medicale.

523 afișări
Imaginea articolului Haşotti a acuzat "înţepături" la inimă, la Guvern. Ministrul Culturii este în stare bună, dar va rămâne internat cel puţin până duminică

Haşotti a acuzat "înţepături" la inimă, la Guvern. Două echipaje SMURD au intervenit (Imagine: Bogdan Stamatin / MediafaxFoto)

Sâmbătă dimineaţă, înaintea şedinţei de Guvern, Haşotti a ieşit din sala de şedinţă, împreună cu ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

Cei doi miniştri s-au întâlnit pe hol cu premierul Victor Ponta.

"Vedeţi că întârzii puţin, mă duc cu domnul Cepoi să îmi facă un control, mă înţeapă inima", i-a spus Haşotti premierului, care a intrat în sala de şedinţe. Puiu Haşotti îşi ţinea o mână în dreptul inimii.

În scurt timp, la Palatul Victoria au sosit două echipaje SMURD care i-au făcut câteva investigaţii ministrului Culturii.

Ulterior, acesta a plecat de la Palatul Victoria cu maşina sa.

Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, se află la Spitalul Floreasca, unde i se fac investigaţiile necesare după ce a avut o criză hipertensivă, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii unităţii sanitare.

"Este în stare bună, dar rămâne internat. Este exclus să plece din spital sâmbătă, pentru că nu toate investigaţiile se pot face imediat", au spus sursele citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici