Prima pagină » Sport » România se califică la EURO 2026 de handbal masculin după un meci dramatic cu Polonia

România se califică la EURO 2026 de handbal masculin după un meci dramatic cu Polonia

Naționala de handbal masculin a României a obținut biletul pentru Campionatul European din 2026, în ciuda înfrângerii la limită cu Polonia, scor 29-30.
România se califică la EURO 2026 de handbal masculin după un meci dramatic cu Polonia
Sursa foto: Facebook/Federația Română de Handbal
Andreea Tobias
11 mai 2025, 21:13, Sport

Prima reprezentativă a României a fost întrecută duminică, în deplasare, de naționala Poloniei, scor 29-30 (14-15).

A fost ultimul meci din grupa 8 preliminară a Campionatului European din 2026. Principalii marcatori ai partidei au fost Olejniczak 7 goluri, Daszek 7, pentru Polonia, respectiv Stanciuc 10, Buzle 5, Dedu 4, pentru România.La Constanţa, în aceeaşi zi, Israel – Portugalia, scor 33-34 (15-17), iar tricolorii încheie astfel pe locul 3.

La finalul partidelor din grupa 8, clasamentul a devenit următorul: 1. Portugalia 9 puncte, 2. Polonia 6, 3. România 5, 4. Israel 4.Cele mai bune 4 locuri trei s-au calificat în ordinea: Italia, Elveția, Lituania și România. Alte 4 echipe au ratat această șansă: Ucraina, Finlanda, Grecia și Belgia.

Cele 3 țări gazdă, Franța, campioana en-titre, și alte 12 țări au locul asigurat la turneul final: Portugalia, Olanda, Insulele Feroe, Spania, Muntenegru, Georgia, Germania, Cehia, Ungaria, Slovenia, Croația și Islanda;

Campionatul European de handbal masculin va avea loc în Danemarca, Norvegia și Suedia, în perioada 15 ianuarie – 1 februarie 2026.

România a mai participat de 3 ori în istorie la Campionatul European: 1994 (locul 11), 1996 (locul 9) și 2024 (locul 22).