Imagini revoltătoare cu mizeria în care sunt trataţi copiii în Spitalul din Constanţa: Saltele şi cearşafuri rupte

O mamă din Constanţa se plânge de condiţiile din secţia de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost internată cu fiul ei. Ea susţine că în salon era praf, mizerie, iar pe paturi lenjerii uzate şi saltele rupte. Femeia spune că va sesiza DSP şi Consiliul Judeţean.

673 afișări

Femeia s-a internat, sâmbătă, cu băiatul ei în vârstă de 4 ani şi, la scurt timp după aceea, copilul a vomitat, iar infirmierele nu au avut de unde să îi aducă o lenjerie curată, susţine mama băiatului.

În imaginile surprinse de femeie se vede că praful nu mai fusese şters de multă vreme în salon, iar salteaua şi cearşaful erau rupte:

„Praful de două degete, un miros greu de suportat. A venit o infirmieră şi a adus o pilotă jerpelită şi un cearşaf vai şi amar. Altele nu mai erau şi trebuia să ne mulţumim cu atât. La câteva ore, cel mic a vomitat. Şi când am cerut lenjerie de schimb mi s-a spus că nu mai au, că a fost un weekend prelungit şi să pun copilul pe acea saltea ruptă. Bun. Am spus clar că nu, aşa că l-am aşezat pe un scăunel. A venit asistenta şi i-a pus perfuzia pe scaun... Până au venit ai mei de acasă cu lenjerii de schimb. Plus că i-au pus branula aiurea şi i se umflase şi mânuţa şi piciorul”, a declarat Roxana Taraş, mama băiatului de 4 ani, pentru MEDIAFAX.

Femeia este nemulţumită şi de faptul că medicii au decis internarea, fără ca baiatului să îi fie făcută o radiografie la plămâni. Roxana Taraş are de gând să sesizeze atât Direcţia de Sănătate Publică, cât şi Consiliul Judeţean Constanţa, instituţia în subordinea căreia se află Spitalului Judeţean.

„Am aşteptat destul până ca cel mic să fie consultat. Consultul a fost unul superficial pe motiv că doamna are un caz foarte grav, aşa că a decis să ne interneze. Nu i-a făcut nicio analiză, nu i-a recomandat nicio analiză. Pe secţie când am ajuns i s-au recoltat urina, exudatele şi proba de sânge. Trebuia şi o radiografie la plămâni, dar era weekend. Am ajuns pe salon. Am sesizat conducerea spitalului în scris şi o să sesisez în scris şi DSP şi CJC”, a mai spus Roxana Taraş.

Reprezentanţii spitalului nu au putut fi contactaţi până la transmiterea acestei ştiri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici