INTERCEPTĂRI în dosarul Bojin - Didilă se caza la hotel sub alt nume, pentru întâlnirile cu apropiaţii din CJ

Omul de afaceri George Didilă, unul dintre cei arestaţi în dosarul corupţiei din Timiş, se caza la hotel, în vederea întâlnirilor cu apropiaţii săi din Consiliul Judeţean, ca Dincă George, nume folosit şi când era recomandat şefilor de instituţii care îi acordau preferenţial contracte.

520 afișări
Imaginea articolului INTERCEPTĂRI în dosarul Bojin - Didilă se caza la hotel sub alt nume, pentru întâlnirile cu apropiaţii din CJ

Dosarul Bojin - Didilă se caza la hotel sub alt nume, pentru întâlnirile cu apropiaţii din CJ (Imagine: Shutterstock)

Informaţiile apar în documente ale procurorilor anticorupţie obţinute de MEDIAFAX.

Astfel, în luna mai, de pildă, omul de afaceri s-a cazat la un hotel din Timişoara sub numele Dincă George şi l-a sunat pe Titu Bojin, pentru a stabili o întâlnire. Preşedintele CJ Timiş i-a spus că este "plecat prin judeţ", cei doi stabilind să se vadă în ziua următoare, la consilierul judeţean Marcel Mihoc, se arată în documentele citate.

Potrivit anchetatorilor, Didilă ar fi fost sprijinit să obţină contracte pe bani publici atât de Bojin, cât şi de Mihoc.

Numele Dincă Gheorghe era folosit atât de Didilă, cât şi de cei care îl recomandau şefilor de instituţii de unde primea contracte.

Referitor la contractul încheiat de firma lui George Didilă cu Primăria Comunei Boldur, anchetatorii menţionează că acesta a provocat instituţiei un prejudiciu de 19.840 de lei, urmare a cumpărării de produse care nu erau necesare.

La 18 iunie, omul de afaceri l-a sunat pe edilul comunei, Constantin-Cristian Stoi, pentru o plată restantă, din discuţie reieşind că Didilă era cunoscut de primar drept "domnu' Dincă".

Convorbirea celor doi a fost interceptată şi apare în documentele citate.

"Didilă George: Sunt George, din partea lui Mihoc, lui Marcel.
Stoi Constantin Cristian: Da, vă rog. Cine?
Didilă George: George mă numesc, din partea lui Mihoc.
Stoi Constantin Cristian: Vă rog.
Didilă George: Am mai vorbit eu cu dumneavoastră. Vin şi eu cu rugămintea aia care v-am mai rugat, să-mi daţi şi mie diferenţa aceea, vă rog frumos.
Stoi Constantin Cristian: A, domnu' Dincă.
Didilă George: Da, eu.
Stoi Constantin Cristian: Eu cu Dincă…de Dincă vă ştiu.
Didilă George: Eu sunt.
Stoi Constantin Cristian: Chiar ieri am vorbit cu el, chiar ieri am fost la Timişoara şi am vorbit. Şi acum aşteptăm, imediat după 1 rectificarea şi, automat, băgăm diferenţa aia de 8000 sau 8200, nu mai ştiu.
Didilă George: 8800, da.
Stoi Constantin Cristian: 8000 şi un pic"

În dosarul corupţiei din Timiş, instanţa a dispus arestarea a cinci persoane, între care consilierul judeţean Marcel Mihoc, Teodor Gavriş, fost director în CFR Călători, şi omul de afaceri George Didilă, în timp ce preşedintele Consiliului Judeţean, Titu Bojin, este cercetat sub control judiciar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici