Video INTERVIU - Panait: Numărul anual de adopţii este sub realitatea de zi cu zi din sistemul de protecţie

Numărul anual de adopţii este sub realitatea de zi cu zi din sistemul de protecţie, deoarece şansele la adopţie a 70% dintre copiii instituţionalizaţi, care au peste cinci ani, scad iar sistemul adopţiei este neunitar, a spus secretarul de stat la ORA Bogdan Panait, într-un interviu pentru MEDIAFAX.

1223 afișări

Reporter: Ieşim puţin din cadrul naţional şi aş vrea să vorbim puţin despre adopţiile internaţionale. La nivel european continuă presiunile la adresa României pentru faptul că, continuă să menţină închise adopţiile internaţionale. Pe de altă parte preşedintele Traian Băsescu, dar şi premierul au afirmat clar că România îşi va menţine această politică în domeniul adopţiei. Vă întreb pe dumneavostră, nu omul politic, vă întreb pe dumneavoastră specialistul care a discutat cu ceilalţi specialişti din domeniu, ce zic specialiştii?

Bogdan Panait: Da, România a fost de multe ori apostrofată pentru faptul că având un număr foarte mare de copii în sistem, un număr mic de adopţii, nu are o strategie şi că ar fi bine să liberalizăm să zic adopţia internaţională. Vreau să fac câteva precizări, pentru că aici trebuie înţeles foarte bine: noi facem adopţii internaţionale şi în momentul de faţă. Ce înseamnă adopţia internaţională? Înseamnă că unchiul, de exemplu, sau bunicul care stă în Franţa şi vrea să adopte nepotul de aici, care din diferite motive a intrat sub incidenţa adopţiei, poate s-o facă, dar este adopţie internaţională. Se consideră pentru că, copilul schimbă statul, cererea este făcută în statul respectiv şi atunci, sigur că, potrivit Convenţiei de la Haga, este o adopţie internaţională, ea intră sub incidenţa adopţiei internaţionale. Deci, în momentul de faţă există, pentru că există mereu această confuzie când vorbim de adopţia internaţională, pentru români, da, toată lumea se gândeşte la adopţia internaţională cu cetăţenii străini.

Cetăţenii străini pot să adopte copii dacă stau sau fac dovada că au locuit cinci ani pe teritoriul României. Este o altă lege care reglementează acest lucru, culmea este că în Parlament am întâlnit oameni care au rămas surprinşi că nu cunoşteau această lege. Există această lege.

Reporter: Dar există astfel de cazuri?

Bogdan Panait: Sunt 54 de cazuri.

Rep.: De cetăţeni străini care au venit în România.

Bogdan Panait: Din 2005 până acum. Da, cetăţeni străini... mă rog, au domiciliu în România şi care au adoptat copii. Pe de altă parte, e adevărat că România este cam singura ţară din zona aceasta care face adopţii internaţionale, ceea ce înseamnă Grecia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia. Ţările baltice fac adopţii internaţionale. Iarăşi un lucru care trebuie menţionat la noi s-a făcut, să zic, un mare abuz pentru că în anii 2000 se făceau circa 1.000-1.100 de adopţii naţionale şi 3.200 de adopţii internaţionale, ceea ce era total aberant.

Ţările acestea, care fac adopţii de ordinul zecilor sau sutelor, deci foarte puţine pe an, pentru că există nişte etape care, sigur, impun faptul că acei copii trebuiau daţi la adopţia naţională şi numai atunci când n-au putut să fie adoptaţi naţional s-a făcut adoptaţie internaţională. Sau cum face Ungaria. Ungaria adoptă, dar pentru străini sunt copii numai peste opt ani. Sau cum fac ţările baltice, numai copii cu handicap. Deci sunt mai multe politici, politica în acest domeniu aparţine statului respectiv. Deci nu este o impunere sau o politică europeană.

Reporter: Dar nu mi-aţi răspuns la întrebare. Ce zice specialistul Bogdan Panait?

Bogdan Panait: Ceea ce vă spuneam înainte. Din păcate, opinia publică nu este pregătită pentru aşa ceva în România. Nu spun "din păcate" că îmi pare rău neapărat, ci că ar fi fost o posibilitate pentru unii copii din sistem. În schimb trebuie să subliniez că atâta timp cât există posibilitatea adopţiei naţionale, că sunt mulţi cetăţeni români care vor să facă lucrul acesta, cât există iarăşi destul de multe lucruri de făcut în sistem ca să-l facem eficient, da, eu cred că trebuie marşat pe adopţia naţională cât mai mult.

Reporter: Dar chiar dumneavoastră spuneaţi că, practic, pentru aproape 70 la sută dintre copiii din sistem, doar pentru simplu fapt că au peste cinci ani, deja şansele de a fi doriţi de o familie de români scad, nu mai vorbim că sunt copii cu handicap, copii romi care iarăşi nu sunt foarte agreaţi.

Bogdan Panait: Aberant aici este următorul lucru: am vorbit cu cei care lucrează în sistem şi au spus aşa: dacă copilul are cinci ani de ce să-i mai deschidem procedura de adopţie pentru că oricum nu-l adoptă nimeni. Foarte multora li se refuză lucrul ăsta pentru că un salariat crede el că acel copil nu mai poate să fie adoptat. Noi am făcut un studiu pe care o să-l dăm publicităţii, un studiu destul de interesant în ceea ce priveşte dorinţa românilor de a adopta copii. Şi acolo avem şi grupele de vârste ale celor care vor să adopte.

Reporter: Şi cam care sunt dorinţele?

Bogdan Panait: Sigur că, într-o primă fază, mulţi vor copii cât mai mici, dar de foarte multe ori în momentul în care li s-a explicat ce înseamnă acest lucru, ce beneficii au dacă adoptă un copil mai mare, ce presupune lucrul acesta, să ştiţi că sunt reuşite şi chiar avem declaraţiile unor astfel de cetăţeni care au fost foarte, foarte mulţumiţi, inclusiv cetăţeni români care au adoptat romi, copii de romi. Se poate lucrul acesta, dar ca să putem să facem lucrul acesta trebuie să scoatem la lumină acest proces. Pentru că este un proces normal într-o societate, nu e ceva anormal, nu este ceva care să producă nu ştiu ce beneficii. Singurul beneficiu pe care îl produce acest sistem trebuie să fie în interesul copilului. Atât. Şi cine lucrează în această zonă trebuie să înţeleagă foarte, foarte bine acest lucru.

Reporter: Deşi România continuă să menţină această politică restrictivă, să spunem, privind adopţia internaţională, ştim că totuşi au existat cazuri în care copii români au fost adoptat internaţional, acei oameni folosindu-se de tot felul de subterfugii.

Bogdan Panait: Da, au fost cazuri. Ce să vă spun? Aici când am venit la Oficiu am recunoscut aceleaşi cutii în care se găsea arhiva din 1997. Practic acele cutii nu au fost deschise. De doi ani noi am început un proces de refacere a arhivei şi este un proces destul de laborios, pentru că îţi trebuie multe, unele lipsesc. (...) Pe de altă parte, există, în drepturile copilului, dreptul la identitate. Copilul care a fost adoptat are drept după 18 ani să-şi cunoască părinţii, sigur dacă şi aceştia doresc să facă acest lucru, şi anul trecut am avut 120 de cereri de copii, şi din ţară dar şi din străinătate, care au venit în România să-şi cunoască părinţii. Este o acţiune la nivel european, dacă aş putea să spun, şi este din ce în ce mai amplă. Sunt ţări care au o structură specializată în acest sens şi de aceea noi am început să refacem arhiva, tocmai ca să putem să dăm datele necesare pentru acest copil. (...)

Reporter: Dacă ar fi adoptată modificarea legii, la cât estimaţi că ar creşte numărul de copii adoptabili anual?

Bogdan Panait: Legea mai are un lucru care iarăşi este o noutate, deşi ştiţi foarte bine care este situaţie din sistemul bugetar şi sistemul guvernamental, am un număr redus de personal, noi ne-am asumat responsabilitatea că o parte din potrivirea teoretică - pentru că potrivirea teoretică precede potrivirea practică - să ne-o asumăm noi. De ce? Pentru că în felul acesta urmărim tot parcursul dosarului şi ne asigurăm că tuturor copiilor care intră în procesul de adopţie li se caută familii, după cum toate familiile care au atestatul intră în acest proces şi nu sunt uitate doi, trei ani de zile.

Noi credem că vom dubla numărul de adopţii, gândindu-mă că, iată, în anii 2000 se făceau circa 3.500 - 4.000 de adopţii pe an. Este posibil lucrul acesta şi atunci numărul de copii din sistem sigur va fi redus simţitor. Pe de o parte, eu le spun colegilor din ţară, sunt nişte măsuri care pe de o parte eficientizează personalul redus pe care îl au, pe de altă parte, sigur că întâlneşti şi din partea lor o responsabilitate pentru că trebuie să specializezi acest personal. Nu poţi să mergi cu oameni care acum trei zile lucrau ca vânzător la nu ştiu ce aprozar şi acuma sunt supraveghetori la un centru pentru copii de peste 18... sau tineri de peste 18 ani. Cum am întâlnit foarte mult cazuri. Şi pe de altă parte reduce foarte mult cheltuielile. Deci avem un sistem destul de stufos din punctul meu de vedere, cu o eficienţă de multe ori discutabilă. Adică un copil care creşte în sistemul de protecţie are mult, mult mai puţine şanse decât unul care creşte în familie. Asta este clar şi este o regulă din SUA până în Europa, deci nu aparţine României. (...)

Reporter: Vom avea măcar în 2012 reguli noi în procesul de adopţie?

Bogdan Panait: Cu siguranţă. Deci legea este, că şi aici este un lucru care trebuie menţionat, legea este în regim de urgenţă. Deci în mod normal, ea, la sfârşitul lui iunie trebuia să iasă. La sfârşitul lui iunie se pare că abia va ieşi din Senat, dar probabil undeva în toamnă, început de octombrie vom avea o lege. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că prevederi din această lege sunt menţionate în legea de punere în aplicare a Codului Civil, deci este clar că lucrul acesta se va întâmpla. După aceea va urma un proces destul destul de lung, vom avea foarte mult de lucru pe legislaţia secundară, de punere în aplicare a acestei legi.

Reporter: Care legislaţie secundară va însemna ce?

Bogdan Panait: Criterii de punere în practică a acestei legi, şi care vor fi destul de laborioase pentru că fiecare articol de acolo va trebui prezentat şi mă rog, dezbătut, motivat cum se pune în practică şi nu este un lucru uşor.

(Interviu de Aurelia Alexa, aurelia.alexa@mediafax.ro)
Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici