- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.01.2019, 11:53)
- Florin Zafiu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lazăr se pronunţă pe recursul compensatoriu: Cei care au ieşit din penitenciar au contribuit la valul de agresivitate pe care-l observăm
Augustin Lazăr susţine că trebuia făcut un studiu de impact privind recursul compensatoriu în urmă cu 2 ani şi că se observă un grad de agresivitate la care au contribuit cei care au fost eliberaţi, parchetele fiind în situaţia de a depune din nou eforturi pentru a-i prinde.
121 afișări
Lazăr: Cei care au ieşit din penitenciar au contribuit la valul de agresivitate pe care-l observăm
„Este foarte clar că este nevoie de soluţii legislative. Noi avem experţi, avem resurse. Aceste lucruri trebuiau făcute încă de acum 2 ani. Poziţia Ministerului Public a fost mereu că trebuie făcute studii de impact înainte să se adopte soluţii legislative. Acum vedem şi noi că soluţiile legislative trebuie luate şi mai presus de toate trebuie f-ăcute investiţii în spaţii de deţinere. România a fost condamnată tocmai pentru condiţiile de deţinere care nu sunt la standarde europene. Înainte de a căuta vinovaţi pentru această legislaţie în curs trebuie să ne gândim la soluţiile concrete, la investiţiile în spaţiile de reţinere”, a declarat Aguustin Lazăr, la ieşirea din sediul CSM.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
-
Are Sebastian Burduja şanse pentru Primăria Capitalei? Vicepreşedintele PNL: E greu să câştige Burduja acum, dar îl pregătim pentru următorii patru ani
-
Rafila, despre achiziţiile centralizate pentru spitale: Mi se pare o idee foarte bună
-
Memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare, semnat de România şi Coreea de Sud
Potrivit procurorului general, Ministerul Justiţiei şi Guvernul trebuie să găsească o soluţie, pentru că acestea sunt instituţiile care conduc strategia de politică penală. Augustin Lazăr a mai spus că nu se poate spune că agresivitatea a scăzut, după ce a intrat în vigoare legea recursului compensatoriu.
„Dimpotrivă, există un anume grad de nervozitate pe care-l observăm, iar persoane care au ieşit din mediul penitenciar au avut o contribuţie la valul de agresivitate pe care-l observăm. (...) Ministerul Public, cu resursele pe care le are, după ce a investit o dată şi a exercitat acţiunea penală împotriva acelor persoane, a fost pus din nou în situaţia să îi prindă, din nou să le dovedească vinovăţia, să exercite acţiunea penală împotriva acestor persoane. Noi, dacă am fi făcut studiile de impact, puteam cu uşurinţă să prevedem acest lucru”, a mai spus Augustin Lazăr.
Tudorel Toader a spus, într-o declaraţie de presă susţinută miercuri, că o statistică a ANP arată o scădere a numărului de deţinuţi, o scădere a celor care au beneficiat de liberare condiţionată, dar şi o scădere a celor care au revenit în penitenciare.
„În 2014 au fost liberaţi condiţionat 11.392 de condamnaţi. În 2018 au fost liberaţi 8859 de deţinuţi. De la 11392 - 2014, 8859 în 2018, numărul celor care revin în penitenciar, după liberarea condiţionată, spuneam că este în scădere. Dacă luăm comparativ, acelaşi an, 2014, observăm că au revenit în penitenciar 3598 de deţinuţi liberaţi condiţionaţi faţă de 2018, când au revenit în penitenciar 448 de liberaţi condiţionat. Din totalul celor care într-un fel sau altul au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu, statistica oficială ANP arată că 5.2% au revenit în penitenciar”, a mai spus Toader.
Citește pe alephnews.ro: Topul celor mai dorite branduri de lux. Prada a fost doborâtă de Miu Miu
Citește pe www.zf.ro: De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Citește și: O femeie acuză medicii că au tratat-o pentru un cancer inexistent. Acum, nu-şi mai poate folosi mâna
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
PROSPORT.RO
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe