Le Monde: Bucureştiul face un pas înapoi în lupta împotriva corupţiei

Parlamentarii români şi-au atribuit o imunitate care le permite să se sustragă sancţiunilor prevăzute pentru corupţie, coaliţia socialiştilor şi liberalilor anulând în Parlament toate eforturile din ultimii ani în vederea combaterii flagelului, comentează Le Monde în ediţia electronică de joi.

399 afișări
Imaginea articolului Le Monde: Bucureştiul face un pas înapoi în lupta împotriva corupţiei

Le Monde: Bucureştiul face un pas înapoi în lupta împotriva corupţiei (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Potrivit publicaţiei Le Monde, coaliţa aflată la putere, care controlează 70% din mandatele de parlamentari, a votat marţi o serie de amendamente la Codul Penal, catalogate de către preşedintele român Traian Băsescu drept "extrem de grave, deoarece aneantizează munca instituţiilor anticorupţie". "Politicienii se plasează din nou deasupra legii", adăuga şeful statului român, care se opune coaliţiei aflate în prezent la putere din mai 2012.

Parlamentul de la Bucureşti "riscă să decredibilizeze o ţară care, de la aderarea sa la UE în 2007, este supusă de către Bruxelles unui Mecanism de Cooperare şi Verificare în domeniul Justiţiei", comentează Le Monde.

Comisia Europeană (CE) a avertizat miercuri Bucureştiul cu privire la derapaje în lupta împotriva corupţiei. "Conflictele de interese, integritatea şi aplicarea regulilor de combatere a corupţiei sunt probleme acoperite de MVC", a declarat Mark Gray, un purtător de cuvânt CE. Într-un comunicat, ambasada americană a recurs, în aceeaşi zi, la un limbaj mai direct, denunţând un atac la adresa justiţiei. "Acţiunea Parlamentului se îndepărtează de la principiile transparenţei şi statului de drept. Este un regres pentru România", afirma ea, iar ambasada olandeză şi-a exprimat îngrijorarea.

Parchetul naţional anticorupţie (DNA) şi Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI), "cheile de boltă ale cruciadei împotriva corupţiei", în opinia Le Monde, au rămas fără putere asupra aleşilor. "Legislaţia românească va intra în contradicţie cu convenţiile internaţionale anticorupţie pe care România le-a ratificat", afirma miercuri DNA într-un comunicat, adăugând că "în acest moment 28 de parlamentari sunt în procese, iar o parte dintre ei au fost condamnaţi", aminteşte publicaţia franceză.

Însă aleşii români par să ignore îngrijorările exprimate la nivel naţional şi internaţional. Ei sunt pregătiţi să continue demersul, anunţând o nouă lege de amnistiere care le va permite politicienilor corupţi aflaţi în prezent la închisoare să fie eliberaţi şi să candideze în următoarele alegeri europene, adaugă Le Monde. "Când sunt atacate în acest fel instituţiile democratice ale unei ţări, acest lucru se numeşte lovitură de stat", este citat Băsescu declarând de către publicaţie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici