La ieşirea din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, toţi cei 37 de deţinuţi au reclamat condiţiile din închisoare şi au vorbit despre supraaglomerare.
Robert Banu a fost închis pentru trafic de droguri şi avea de ispăşit 5 ani şi jumătate. A executat 5 ani din pedeapsă, pentru că prevederile legii 169/2017 i-au tăiat aproape 6 luni din pedeapsă.
„Am ieşit acum de pe poarta puşcăriei, cum se numeşte asta, Penitenciarul Iaşi. Condiţiile sunt inumane. Anul trecut, cu revolta, ne-au bătut, ne-au aruncat în ţară fără bagaje fără nimic, ploşnite în cameră, mucegai, igrasie, gândaci, saltele rupte, câte 2-3 inşi în pat, e grozav ce e în penitenciare. E jale ce e aici. Cadrele se comportă rău cu deţinuţii, înjură, normal că ne luăm şi noi în gură cu ei şi ni se fac rapoarte. De vreo un an şi patru luni trebuia să ies afară şi mi s-au dat patru amânări. Azi dimineaţă (joi – n.r.) de la şeful de secţie am aflat că ies. Foarte bine m-am simţit. Doamne, uite acum mi-a venit şi mie ziua ca să ma eliberez”, a declarat Robert Banu la ieşirea din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.
Despre aceleaşi condiţii vorbesc şi alţi deţinuţi care s-au eliberat joi, printre primii care au avut parte de efectele legii 169.
„Condiţiile îs inumane, mâncare ca la porci, amânări, bat mascaţii de rup, distrug nu alta, mai ales maxima (Maximă Siguranţă – n.r.). În partea aialaltă, deschisul (Regim semi-deschis – n.r.), 200 deţinuţi sunt aici, din 200, 170 sunt în amânare. Îs condiţii inumane. Dacă nu făcea Toader nimic cu legile astea eram mâncaţi toţi. Am avut 3 ani şi 10 luni şi am executat 3 ani şi jumătate pentru furt calificat. Nu mi-e ruşine să zic. De mâine mă duc să îmi depun actele pentru angajare, vă spun sigur. Momentan vreau să dau în judecată penitenciarul Iaşi pentru condiţiile care sunt în Penitenciar, pentru că sunt inumane”, a explicat Andrei Matei.
Deţinutul a povestit cum a venit ministrul Justiţiei, Tudorel Toader la penitenciar şi cum s-a plimbat cu director, care i-a arătat terenul.
„Nu a intrat pe blocurile noastre, să intre într-o cameră sa vadă cum sunt, ca stau câte 30 în cameră de 7 metri pătraţi”, a mai spus bărbatul la ieşirea din Penitenciar.
Un alt deţinut a povestit că atunci când i s-a comunicat că va fi eliberat a fost atât de fericit încât a simţit că s-a „născut” a 15 – a oară.
 „Eu nu am ştiut nimic, m-au luat prin surprindere. Mi-au zis 
Joi a intrat în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiţii necorespunzătoare. Legea prevede că, la 30 de zile executate în penitenciar în condiţii improprii, deţinuţii beneficiază de şase zile considerate executate.
 							 							Citeşte şi: 							Fost director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor: Aproximativ 400 de deţinuţi vor fi eliberaţi din închisori în următoarele zile 							
 							 							Citeşte şi: 							Legea prin care deţinuţii obţin 6 zile libere la 30 executate în condiţii improprii a intrat în vigoare de astăzi 							
 							 							Citeşte şi: 							Un veteran de război de 92 de ani riscă 5 ani de închisoare pentru că a înşelat statul. Ce făcea cu biletele CFR