Dragnea spune NU plafonării indemnizaţiei de creştere a copilului, după ce ministrul Muncii a avansat o nouă limită: 8000 lei/lună. Olguţa Vasilescu: Cei care au bulversat sistemul să se limiteze la ceea ce le permitem

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a precizat, marţi, că plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului va opri o „industrie” a celor care au bulversat sistemul şi au pus statul în situaţia de a le plăti sume foarte mari, ea menţionând că plafonarea nu va afecta foarte multe persoane. Ea a spus că opţiunea sa personală pentru plafonul indemnizaţiei de creştere a copilului este de 8.000 de lei/lună, menţionând că aceasta ar fi cea mai bună variantă. Marţi după amiază, însă, Liviu Dragnea a anunţat că nu susţine plafonarea indemnizaţiilor de creştere a copilului.

6274 afișări
Imaginea articolului Dragnea spune NU plafonării indemnizaţiei de creştere a copilului, după ce ministrul Muncii a avansat o nouă limită: 8000 lei/lună. Olguţa Vasilescu: Cei care au bulversat sistemul să se limiteze la ceea ce le permitem

Lia Olguţa Vasielscu, ministrul Muncii: Plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului va opri o „industrie” (Imagine: Alexandra Pandrea/ Mediafax Foto)

„Este de fapt o înşelătorie a statului român, ceea ce sigur că nu putem să acceptăm. Beneficiarii în plată în luna martie – până la 1.233 lei, sunt 108.438 de beneficiari, deci cei mai mulţi. Între 1.234 – 3.400 lei sunt 39.700, între 3.400 – 5.000 lei sunt 5.478, între 5.000 – 10.000 sunt 3.504, iar peste 10.000 sunt 623. Cu această plafonare pe care o vom face nu vom afecta foarte multe persoane din România, dar în mod clar, cei care au bulversat sistemul şi ne-au pus să plătim astfel de sume vor trebuie să se limiteze la ceea ce le permitem”, a spus Olguţa Vasilescu.

Ea a arătat că după scoaterea plafonului de 3.400 de lei, cât era în 2016, sistemul s-a transformat într-un „haos”.

„Anul trecut era 3.400 lei această sumă, după care s-a scos efectiv plafonul şi a devenit un haos generalizat. Să iei 35.000 euro timp de doi ani de zile de la statul român doar pentru că ai un copil în creştere este mult prea mult. Nu există aşa ceva în toată această lume. Am spus că se transformă într-o industrie pentru că, faţă de anul trecut unde până la jumătatea anului am plătit o sumă, aceeaşi sumă de bani am plătit-o acum în primele trei luni de zile”, a adăugat ministrul Muncii.

Ministrul Muncii optează pentru un plafon de 8.000 lei pentru indemnizaţia de creştere a copilului

„Deocamdată analizăm, între 5.000 şi 10.000 lei va fi (plafonul, n.r.). Aşa cum v-am spus, sunt foarte puţine persoane care vor fi afectate, dar în mod cert vom opri o industrie”, spus ministrul Muncii.

Olguţa Vasilescu a arătat, însă, că opţiunea ei vizează un plafon de 8.000 de lei.

„Probabil că cea mai potrivită variantă va fi undeva la 8.000 lei, care este o sumă foarte corectă”, a spus ministrul Muncii.â

Dragnea, nemulţumit că ministrul Muncii nu s-a abţinut de la declaraţii 

Liviu Dragnea a anunţat marţi după amiaza că nu susţine plafonarea indemnizaţiilor de creştere a copilului, în aceeaşi zi în care ministrul Muncii spunea că varianta sa este de plafonare la 8.000 de lei pe lună.

Dragnea a fost solicitat să comenteze, marţi, declaraţiile făcute de ministrul Muncii, la Parlament, Lia Olguţa Vasilescu, în condiiţiile în care aceasta a susţinut plafonarea indemnizaţiilor de creştere a copilului la 8.000 lei/lună.

„Eu i-am rugat pe toţi să fie puţin mai rezervaţi cu proiectele sau cu ideile pe care le au până când nu se conturează proiectul complet în ceea ce priveşte salarizarea, şi nu numai, şi impozitul pe venit. O să răspund la această întrebare când noi o să finalizăm toate discuţiile. Nu mai răspund la tot felul de idei care vin din partea unor colegi”, a răspuns Dragnea.

Întrebat dacă susţine plafonarea totuşi, ca principiu, Dragnea a răspuns categoric: „Nu”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici