Lucrările Apa Nova pe strada Luterană continuă în weekend. Circulaţia mijloacelor RATB, deviată

Apa Nova anunţă că lucrările începute vineri pe strada Luterană continuă în weekend, circulaţia mijloacelor de transport în comun fiind oprită în zonă până luni dimineaţa, la ora 5.00. RATB a deviat traseul maşinilor care circulă pe acel tronson.

107 afișări
Imaginea articolului Lucrările Apa Nova pe strada Luterană continuă în weekend. Circulaţia mijloacelor RATB, deviată

Lucrările Apa Nova pe strada Luterană continuă în weekend. Circulaţia mijloacelor RATB, deviată

"În perioada 16.02.2018-19.02.2018 Apa Nova Bucuresti desfăşoară o lucrare de remediere a canalul colector în aliniamentul strazii Luterane, între strada Ştirbei Vodă, şi strada Henri M. Berthelot, pentru preîntimpinarea unei posibile avarii ce ar putea conduce la afectarea circulaţiei pe termen lung. Datorită complexităţii lucrărilor ANB a fost necesară blocarea părţii carosabile în zona respectivă ceea ce a dus la oprirea circulaţiei RATB", transmite Apa Nova, printr-un comunicat de presă.

Pentru ca traficul rutier să nu fie blocat, s-a luat decizia de a efectua această lucrare pe durata weekendului.

"Lucrările cu săpătură se fac în regim de urgenţă maximă din data de 16.02.2018 până luni, 19.02.2018, ora 05:00, când circulaţia RATB va intra în normal. Restul lucrărilor se vor efectua pe interior fără afectarea circulaţiei. Echipele operationale ale Apa Nova Bucureşti lucrează dedicate până la finalizarea lucrării", precizază compania.

Mijloacele de transport public din zonă vor circula pe trasee modificate, astfel:

Liniile 126 şi 368 vor funcţiona pe sensul către ieşirea din Capitală, de la Piaţa Romană, pe Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, apoi traseele de bază. Celălalt sens nu se modifică.

Linia 178 va funcţiona pe traseul de bază, între terminalul ,,Cartier Militari” şi intersecţia Str. Ştirbei Vodă/Str. Luterană, apoi pe un traseu prelungit pe Str. Ştirbei Vodă, Cal. Victoriei, Str. Dem I. Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, până la ,,Piaţa Romană”, cu întoarcere pe Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, apoi traseul de bază.

Rute ocolitoare:
-Spl. Independenţei - Str. Ştirbei Vodă - Cal. Victoriei - Str. C.A. Rosetti - Bd. Nicolae Bălcescu - Bd Magheru - Piaţa Romană - Bd. Dacia - Cal. Griviţei - Str. Banului - Str. General Budişteanu;

-Cal. Victoriei - Str. Banului - Str. General Budişteanu;

-Cal. Dorobanţi - Bd. Dacia - Cal. Griviţei - Str. Banului - Str. General Budişteanu.

Poliţiştii recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă şi să respecte semnalele agenţilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici