Lufthansa reia zborurile spre Frankfurt de pe Aeroportul Internaţional Cluj

  • Lufthansa a reluat de miercuri zborurile regulate pe ruta Frankfurt Main – Cluj-Napoca – Frankfurt Main, după o întrerupere de aproape un an.
  • Vor fi patru zboruri pe săptămână până în iunie, când devin zilnice.
326 afișări
Imaginea articolului Lufthansa reia zborurile spre Frankfurt de pe Aeroportul Internaţional Cluj

Sursa foto: profimedia

Zborurile spre Frankfurt, din Cluj-Napoca, vor fi operate pentru în martie şi aprilie de 4 ori pe săptămână, urmând ca din luna iunie să devină zilnice.

În martie, din Frankfurt cursele pleacă miercuri, joi, vineri şi duminică la ora 13:00 , iar din Cluj luni, joi, vineri şi sâmbătă la 7:30.

În aprilie, zilele de plecare din Frankfurt sunt luni, miercuri, joi şi vineri la 13:15, iar retur luni, miercuri, joi şi vineri de la 17:10.

În sezonul de iarnă compania estimează să revină la şase curse săptămânale.

„Ne face plăcere să anunţăm reluarea zborurilor de pe aeroportul din Cluj, chiar de astăzi. Începând cu 3 martie, Lufthansa va oferi patru zboruri săptămânale din Cluj către cel mai mare hub al companiei aeriene, Frankfurt, consolidând astfel legătura aeriană între Transilvania şi Germania, si mai departe către numeroase destinaţii europene şi internaţionale. (...) România a fost întotdeauna o piaţă importantă pentru Lufthansa Group şi suntem mândri că deservim această piaţă de peste cincizeci de ani”, declară directorul general Lufthansa pentru România şi Republica Moldova, Zlatko Zlatic.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici