Mai mulţi membri ai comisiilor care analizează doctoratele lui Petre Tobă, Neculai Onţanu şi Bogdan Licu s-au retras

Mai mulţi membri ai comisiilor de analiză a doctoratelor lui Petre Tobă, Mihai Stănişoară, Bogdan Licu şi Neculai Onţanu s-au retras, invocând incompatibilitatea sau conflictul de interese, ei fiind înlocuiţi de experţi externi, au declarat surse din cadrul Ministerului Educaţiei pentru MEDIAFAX.

2490 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi membri ai comisiilor care analizează doctoratele lui Petre Tobă, Neculai Onţanu şi Bogdan Licu s-au retras

Mai mulţi membri ai comisiilor care analizează doctoratele lui Petre Tobă, Neculai Onţanu şi Bogdan Licu s-au retras

"Având în vedere incompatibilitatea şi conflictul de interese declarate de unii membri ai comisiilor de analiză a dosarelor aflate pe rolul Comisiei de Ştiinţe Militare aceştia vor fi înlocuiţi cu experţi externi", au declarat surse din cadrul Ministerului Educaţiei pentru MEDIAFAX.

La Comisia de Ştiinţe militare sunt analizate tezele de doctorat susţinute la instituţiile militare de învăţământ superior. Este vorba de Mihai Stănişoară, Bogdan Licu, Neculai Onţanu, Petre Tobă, Loredana Popescu, Loredana Radu.

În ceea ce îl priveşte pe Petre Tobă, ministrul a obţinut doctoratul la Universitatea Naţională de Apărare Carol I. Tobă şi-a susţinut teza în anul 2011 şi, potrivit unor investigaţii pressone.ro, acesta ar fi plagiat 250 din cele 390 de pagini ale lucrării.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat pentru Revista 22 că dacă ministrul Internelor, Petre Tobă, va primi o decizie de plagiat, acesta ar trebui demis. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, Mircea Dumitru a afirmat că va părăsi Guvernul.

În cazul celorlalţi doctoranzi menţionaţi, aceştia sunt printre cei nouă care au cerut retragerea titlului de doctor, fiind absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul Academiei de Informaţii ”Mihai Viteazul”.

Potrivit unor surse, cei care au cerut retragerea titlului de doctori sunt: Radu Stroe, fost ministru de interne, Mihai Stănişoară, fost ministru al Apărării, Bogdan Licu, procurorul general adjunct al României, Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate, Romeo Raicu, fost şef al Comisiei parlamentare de control al SIE, Mihail Tudose, fost ministru al Economiei, Neculai Onţanu, fost primar al Sectorului 2, Adela Popescu, fosta secretară a lui Gabriel Oprea şi Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici