Marius Vulpe, directorul ANP: Am discutat despre posibile modificări legislative care ar ajuta la IEŞIREA deţinuţilor din penitenciare

Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe, a declarat, luni, că în cadrul discuţiei pe care a avut-o cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au fost discutate posibile modificări legislative care ar ajuta ieşirea din penitenciar a deţinuţilor.

Share pe Facebook 704 afişări

Marius Vulpe, directorul ANP: Am discutat despre posibile modificări legislative care ar ajuta la ieşirea deţinuţilor (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Am discutat şi despre posibile modificări legislative care ar ajuta ieşirea din penitenciar a deţinuţilor, dar lucrurile acestea nu sunt în competenţa penitenciarelor. (...) Am discutat despre alte posibilităţi legislative de relaxare a eliberării condiţionate, dacă există, dacă se pot adopta, sigur că nu este atributul nostru. Orice demers legislativ care relaxează supraaglomerarea din penitenciare ne interesează şi, atât cât putem, susţinem. Noi doar am prezentat şi am înaintat Comisiei Juridice statistici şi într-un caz şi într-altul, în funcţie de fiecare infracţiune, câţi deţinuţi ar beneficia sau nu de acele prevederi. Sunt circa 2.700 de deţinuţi care ar beneficia de acel proiect (de proiectul graţierii -n.r.) dar fără faptele de corupţie ar fi circa 2.300", a declarat Marius Vulpe, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), după discuţia avută luni cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Patru penitenciare vor fi modernizate în perioada următoare.

"S-au stabilit penitenciarele acelea, sunt Giurgiu, Deva, Codlea şi Tîrgu Mureş. În funcţie de firmele care vor veni la licitaţie, de proiectele care sunt întcomite, vom demara în cel mai scurt timp. Avem buget alocat, avem resursele necesare. Vorbim doar de crearea de noi locuri de cazare în plus faţă de ce avem acum care automat vor degreva penitenciarele supraaglomerate. (...) Calupul din proiect este pe 2016-2017 şi ne aşteptăm la circa 850 de locuri noi de cazare", a declarat directorul ANP.

Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a mai precizat că efectivele de deţinuţi s-au redus în ultima lună cu circa 200-300 de deţinuţi, în prezent fiind 27.200 de oameni în închisori.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ANP ,
ÎNCHISORI ,
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
ULTIMA ŞANSĂ a României se joacă astăzi. Decizia prin care putem da Europei LOVITURA DE GRAŢIE. Anunţul va fi făcut din clipă în clipă

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide