MECTS: Universităţile pot organiza concurs de admitere până în 1 octombrie

Termenul limită pentru organizarea concursului de admitere în universităţi poate fi chiar şi prima zi de începere a anului universitar, respectiv 1 octombrie, precizează Ministerul Educaţiei, în replică la comentariile privind suprapunerea bacalaureatului cu data înscrierilor la facultate.

96 afișări
Imaginea articolului MECTS: Universităţile pot organiza concurs de admitere până în 1 octombrie

MECTS: Universităţile pot organiza concurs de admitere până în 1 octombrie (Imagine: Elvira Gheorghita/Mediafax Foto)

Un ordin al ministrului Educaţiei din 17 mai 2010 privind criteriile generale de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă prevede că "perioadele celor două sesiuni de admitere, formele şi probele de concurs se stabilesc prin metodologie proprie şi se fac publice conform prevederilor legale în vigoare".

Acelaşi ordin stabileşte ca termen limită pentru concursul de admitere, începerea anului universitar, respectiv 1 octombrie 2010, potrivit unui comunicat al MECTS.

"Luând în considerare ordinea firească, cronologică, a deciziilor cu privire la examenul de bacalaureat şi la admiterea la facultate, universităţilor le revine responsabilitatea corelării calendarului propriilor sesiuni de admitere cu desfăşurarea examenului de bacalaureat, prima şi a doua sesiune. Ministerul Educaţiei a creat toate premisele necesare pentru ca absolvenţii de liceu care au promovat bacalaureatul să se poate înscrie la studii superioare. În virtutea autonomiei universitare, senatele universităţilor sunt singurele care pot decide asupra calendarului înscrierii la propriile facultăţi", a precizat sursa citată.

MECTS a dat aceste explicaţii în replică la comentariile din media potrivit cărora sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat care se încheie în 9 septembrie se suprapune cu a doua sesiune de admitere, care în unele universităţi începe în 5 septembrie.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului arată că prin deciziile legate de calendarul examenului de bacalaureat permite tuturor absolvenţilor de liceu care promovează examenul, atât în sesiunea iunie-iulie, cât şi în sesiunea august-septembrie, să se înscrie pentru admiterea în facultăţi.

"Modalitatea de desfăşurare şi organizare a examenului de bacalaureat a fost decisă prin Ordonanţa de Urgenţă din 9 septembrie 2009 şi Ordinul ministrului Educaţiei din 23 septembrie. Ulterior, ca urmare a semnalelor venite din partea elevilor şi a profesorilor privind desfăşurarea probelor de competenţe (digitale, lingvistice, comunicare în limba română), conducerea ministerului a decis, printr-un alt ordin datat 6 octombrie 2009, modificarea calendarului, cu efecte strict asupra probelor orale.

A doua sesiune a examenului de bacalaureat începe în 23 august şi se prelungeşte până în 9 septembrie când sunt afişate rezultatele finale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici