Nouă români au fost răniţi într-un accident rutier, în Ungaria

Nouă cetăţeni români au fost răniţi sâmbătă într-un accident rutier produs în Ungaria, pe autostrada dintre Szeged şi Budapesta, după ce microbuzul în care se aflau a fost acroşat din spate de un autoturism cu pasageri polonezi, a declarat MEDIAFAX, consulul României la Szeged, Radu Florea

78 afișări
Imaginea articolului Nouă români au fost răniţi într-un accident rutier, în Ungaria

Nouă români au fost răniţi într-un accident rutier, în Ungaria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Florea a spus că aceasta este cauza probabilă a accidentului, precizând că poliţia investighează circumstranţele incidentului rutier.

Potrivit diplomatului, românii au fost duşi la spitalul din Kecskemet. Patru dintre cei răniţi sunt într-o stare mai rea, deoarece au suferit fracturi, însă viaţa nu le-a fost pusă în pericol. Doi dintre cei patru au fost operaţi, a mai precizat consulul, adăugând că ceilalţi cinci nu au avut nevoie de spitalizare.

Florea a mai spus că românii se aflau în drum spre Italia, unul dintre ei plecând deja către această destinaţie cu un alt microbuz.

Consulatul general al României la Szeged a urmărit acest caz şi păstrează legătura cu grupul de cetăţeni români, pentru a le acorda asistenţa necesară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici