O femeie a murit după ce s-a aruncat de la etajul al nouălea al Spitalului de Urgenţă din Craiova

O femeie de 45 de ani a murit, miercuri, după ce s-a aruncat pe fereastră de la etajul al nouălea al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, două asistente şi un medic încercând să o împiedice, Poliţia deschizând o anchetă în acest caz.

262 afișări
Imaginea articolului O femeie a murit după ce s-a aruncat de la etajul al nouălea al Spitalului de Urgenţă din Craiova

O femeie a murit după ce s-a aruncat de la etajul al nouălea al Spitalului de Urgenţă din Craiova (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Femeia, care nu era pacient al spitalului craiovean, a fost văzută de o asistentă în dreptul ferestrei de la toaleta asistentelor de la etajul al nouălea al unităţii sanitare.

"Asistenta şefa mi-a spus că a intrat o persoană necunoascută în baia asistentelor, a intrat o asistentă să îi spună că nu poate intra oricine acolo, dar persoana respectivă era în dreptul geamului, spunea că se aruncă. A încercat să o ţină, a chemat o altă asistentă, a venit chiar şi un doctor, ea trecuse între timp de geam şi atârna în jos, apoi s-a smucit din haine şi a căzut. Nu era internată. Avea o geantă care a rămas în baie şi care a fost predată Poliţiei. Vom face şi noi o anchetă, după ce Poliţia îşi va termina treaba", a declarat Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului de Urgenţă Craiova.

Poliţia Judeţeană Dolj a declanşat o anchetă în acest caz, pentru a încerca să afle ce a determinat-o pe femeie să se sinucidă.

"Am fost sesizaţi că de la etajul nouălea al Spitalului de Urgenţă Craiova, o femeie s-a aruncat de la fereastră. O echipă s-a deplasat la faţa locului şi poliţiştii au stabilit că este vorba de o femeie de 45 de ani, din Craiova, iar cauzele şi împrejurările vor fi stabilite pe parcursul anchetei. Colegii mei se vor deplasa la domiciliul acesteia, vor informa membrii familiei şi vor verifica dacă femeia este cunoscută cu afecţiuni medicale care ar fi putut duce la săvârşirea unui astfel de gest", a declarat Alin Apostol, purtătorul de cuvânt Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici