O linie de tramvai din Capitală va fi delimitată cu gard pe o porţiune

Primăria Capitalei va investi 200.000 de lei pentru montarea unui gard pe o porţiune a liniei de tramvai 32 astfel încât maşinile să nu mai pătrundă pe linie, potrivit unui proiect votat, joi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

146 afișări
Imaginea articolului O linie de tramvai din Capitală va fi delimitată cu gard pe o porţiune

O linie de tramvai din capitală va fi delimitată cu gard pe o porţiune

„Circulaţia tramvaielor de pe traseul liniei de tramvai 32 este îngreunată de pătrunderea frecventă a autovehiculelor pe ampriza liniei de tramvai, neputându-se asigura o frecvenţă de circulaţie constantă, conform graficelor propuse de Regia Autonomă de Transport”, se arată în proiectul CGMB, aprobat joi.

Gardul care va delimita linia de carosabilul destinat autovehiculelor va fi montat pe traseul liniei de tramvai 32, pe Şoseaua Alexandriei, între strada Garoafei şi strada Glicinelor.

Investiţia se ridică la 200.000 de lei.

„În cazul instituirii benzii proprii pentru linia 32, se obţine o viteză medie de exploatare de 15, 83 km/h, respectiv o capacitate de transport de 6.948 călători/ oră şi sens, cu circa 14% mai mult decât în prezent”, se mai arată în proiectul votat joi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici