O minoră a anunţat Telefonul Copilului că vrea să moară. În ce stare au găsit-o poliţiştii/ Directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, despre cauzele din spatele gestului: A vrut să moară pentru că tatăl vitreg ar fi abuzat-o

O minoră a sunat, joi noapte, la Telefonul Copilului şi a discutat cu psihologul căruia i-a spus că vrea să moară şi are motive să recurgă la acest gest. În timp ce discuţia cu fata de 17 ani continua, poliţiştii Capitalei au identificat-o, găsind-o somnolentă după ce a înghiţit mai multe pastile.

2937 afișări
Imaginea articolului O minoră a anunţat Telefonul Copilului că vrea să moară. În ce stare au găsit-o poliţiştii/ Directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, despre cauzele din spatele gestului: A vrut să moară pentru că tatăl vitreg ar fi abuzat-o

O minoră a anunţat Telefonul Copilului că vrea să moară. În ce stare au găsit-o poliţiştii

„În seara de 12 septembrie, Poliţia Capitalei a fost anunţată de Asociaţia Telefonul Copilului că la acel moment se aflau în legătură telefonică cu o minoră, care le-a spus că vrea să moară, că are motive să recurgă la un gest care să conducă la acest final. Psihologul care a interacţionat cu fata a reuşit să o menţină în convorbire, timp în care a anunţat şi Poliţia. Imediat au fost mobilizate mai multe echipe şi au fost demarate verificări pentru identificarea locaţiei în care se afla minora”, informează Poliţia Capitalei.

În acelaşi timp, doi poliţişti s-au deplasat chiar în call center, de unde transmiteau detalii echipelor din teren, mai ales că fata nu a dat detalii despre locul în care se află.

Astfel, a fost identificată o primă adresă şi au fost obţinute date cu privire la imobilul unde se putea afla minora.

„S-a ajuns la un bloc situat pe raza Sectorului 4. Au fost efectuate verificări în imobil, iar poliţiştii din teren au identificat o adresă, posibil cea unde s ar fi aflat fata care a sunat la Telefonul Copilului. Au bătut cu putere în uşă, moment în care cei aflaţi în call center le-au confirmat că este locaţia corectă, pentru că pe fondul convorbirii s-au auzit bătăile în uşă. Nu a fost necesară pătrunderea în forţă pentru că tânăra a deschis. Era conştientă, somnolentă şi într-o stare de sănătate precară”, mai arată poliţia.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, minora are 17 ani şi înghiţise mai multe pastile.

Minora a fost transportată cu ambulanţa la spital, unde a rămas în grija medicilor. În căutarea fetei au fost implicaţi poliţişti din 3 sectoare ale Capitalei, întreaga operaţiune fiind încheiată în aproximativ 45 de minute.

„La acest moment colegi din cadrul Secţiei 16 efectuează cercetări pentru a stabili ce a condus la acest gest, care putea conduce la deces. Mulţumim celor din call center ul Asociaţiei Telefonul Copilului, care au menţinut dialogul cu minora aflată în dificultate, până la momentul în care poliţiştii au ajuns la ea”, adaugă sursa citată.

Asociaţia Telefonul Copilului este o organizaţie neguvernamentală, al carei scop este acela de a proteja copiii împotriva încercarii de incalcare a drepturilor lor, impotriva oricarei forme de abuz. Operatorii oferă asistenţă gratuită prin intermediul liniei telefonice 116 111.

Directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului despre minora care a sunat la Telefonul Copilului a vrut să moară pentru că tatăl vitreg ar fi abuzat-o

Directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului a precizat că minora din Capitală care i-a apelat a anunţat că se sinucide şi nu vrea să moară singură, ea explicând că recurge la acest gest deoarece ar fi fost abuzată sexual de tatăl vitreg şi nimeni nu a crezut-o, nici măcar psihologul.

„Mesajul iniţial al fetei în momentul iniţierii apelului a fost şi citez: „Nu vreau să mor singură”. Practic, tentativa de suicid pe care ea şi a gândit-o în cele mai mici detalii voia s-o ducă la bun sfârşit, atâta tot că nu vroia să se simtă singură în acest proces. De ce a recurs la acest gest? Pentru că ea este victimă, aşa cum afirmă, a abuzului sexual din partea tatălui vitreg, iar pe de altă parte nimeni nu a crezut-o. Ea a încercat şi a tot vorbit despre asta, însă nimeni nu a crezut o, nici psihologul afirmă ea, nici psihiatrul. Nu i-a dat niciunul dintre ei crezare, şi astfel a ajuns la acest gest extrem, simţindu se singură şi practic nemaivăzând nicio fel de motiv pentru care ar trebui să mai trăiască”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălina Surcel, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului.

Specialistul de la Telefonul Copilului a vorbit cu minora în vârstă de 17 ani vreme de o oră şi jumătate, timp în care poliţiştii Capitalei reuşit să o găsească şi să o preia.

„A fost o misiune contra cronometru pentru că ea deja consumase două folii de medicamente antidepresive şi alcool. Fiecare secundă conta - practic, putea să se stingă în orice secundă de la momentul iniţierii apelului, pe măsură ce efectele medicamentelor îşi spuneau cuvântul”, a mai explicat directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului.

Chiar dacă fata a fost salvată, cazul ei nu poate fi închis, atrage atenţia Cătălina Surcel.

„Trebuie să existe o anchetă care să scoată la iveală dacă a existat abuz sexual din partea tatălui vitreg către copil, trebuie investigată maniera în care a fost tratată situaţia din partea psihologului, a psihiatrului. De ce copilul a ajuns acasă doar cu un tratament medicamentos şi nu i s-a oferit mai mult de atât, în condiţiile în care este evident că avea nevoie de mai mult de atât, de ce nu i s a dat crezare? Nu putem vorbi despre un final total fericit şi aproape fericit pentru că noi considerăm că greul de acum începe, în a evalua cu adevărat situatia şi ce a condus la acest gest”, arată sursa citat.

Fata a fost internată în spital, unde un psihiatru iaa prescris tratament. Din păcate, cazul minorei din Capitală nu a fost primul pe care specialiştii de la Telefonul Copilului l-au întâlnit, spune Cătălina Surcel,

„A fost important ca ea să vadă cel puţin un motiv pentru care merită să trăiască, astfel încât să rămânem cu ea în legătură până în momentul la care poliţiştii puteau să o preia. (...) Important de afirmat şi faptul că în ultimele 15-20 de minute, din păcate copilul nu mai vorbea, se auzea doar

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici