O turistă de 60 de ani a căzut peste 100 de metri într-o râpă din Piatra Craiului. Şeful Salvamont: "E incredibil. Aşa ceva nu am mai văzut"

O turistă care a pornit într-o drumeţie în Munţii Piatra Craiului, pe un traseu interzis în timpul iernii, împreună cu un grup de prieteni, a căzut, duminică după-amiază, într-o râpă. Femeia, în vârstă de 60 de ani, a fost recuperată de salvamontişti şi coborâtă în siguranţă, scăpând fără nicio fractură, deşi a căzut în gol peste o sută de metri de pe un perete de stâncă foarte înclinat.

4366 afișări
Imaginea articolului O turistă de 60 de ani a căzut peste 100 de metri într-o râpă din Piatra Craiului. Şeful Salvamont: "E incredibil. Aşa ceva nu am mai văzut"

O turistă de 60 de ani a căzut peste 100 de metri într-o râpă din Munţii Piatra Craiului. Şeful Salvamont: "E incredibil. Aşa ceva nu am mai văzut" (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Potrivit şefului Salvamont Zărneşti, Ioan Pivodă, turista, în vârstă de 60 de ani, a fost coborâtă în siguranţă în zona Plaiul Foii, în jurul orei 20.00, după ce a căzut într-o râpă şi s-a prăbuşit circa 120 de metri pe un perete de stâncă foarte înclinat.

Salvamontiştii au coborât în râpă după femeie şi au scos-o în siguranţă, aceasta scăpând teafără, fără nicio fractură.

"Este incredibil. Nu are absolut nimic. De 37 de ani practic meseria asta şi aşa ceva nu am mai văzut. A căzut cam 120 de metri pe un perete foarte înclinat şi s-a oprit în zăpadă, în nişte scursuri de avalanşă. Dacă nu se oprea, mai cădea încă vreo 300 de metri. Nici acum nu-mi vine să cred că în cădere nu s-a lovit la membre sau la cap de stânci sau bolovani. Nici nu credeam că o găsim în viaţă când am văzut locul unde a căzut. Dar este teafără", a declarat Pivodă, pentru corespondentul MEDIAFAX.

Femeia a plecat pe munte împreună cu trei amici din Braşov, deşi este pentru prima dată când a plecat în drumeţie pe munte pe timp de iarnă. Toţi cei patru turişti erau îmbrăcaţi corespunzător pentru munte, potrivit sursei citate.

Salvamontiştii au fost anunţaţi, duminică, în jurul orei 13.00, de unul dintre turişti, de faptul că o femeie din grupul lor a căzut într-o râpă, în zona "La Lanţuri" din Masivul Piatra Craiului, zonă foarte periculoasă în timpul iernii.

Iniţial, grupul nu a putut lua legătura cu femeia, dar după o jumătate de oră au putut vorbi cu ea la telefon.

O echipă de salvamontişti a pornit în căutarea turistei, însă traseul până la locul respectiv a fost foarte dificil, de circa patru ore.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici