Operaţie extremă: Medicii i-au scos unui bolnav de cancer organe, muşchi şi o parte a coloanei

Un bărbat de 34 de ani cu cancer care invadase masiv toate structurile şi organele din bazin, inclusiv osul sacru, până în apropierea măduvei spinării, a fost supus unei operaţii extreme la Spitalul "Sf. Maria", fiindu-i extirpată toată zona afectată, inclusiv o parte a coloanei vertebrale.

8577 afișări
Imaginea articolului Operaţie extremă: Medicii i-au scos unui bolnav de cancer organe, muşchi şi o parte a coloanei

Operaţie extremă: Medicii i-au scos unui bolnav de cancer organe, muşchi şi o parte a coloanei (Imagine: Shutterstock)

Nicolae Androne, tată a doi copii, a fost internat la Spitalul "Sf. Maria" din Bucureşti în urmă cu trei săptămâni, fiind diagnosticat cu recidivă a cancerului rectal.

Pentru a-l salva, medicii i-au făcut o operaţie extrem de complexă, de aproape 10 ore, prin care i-au extirpat toată zona afectată, inclusiv organe şi muşchi. Intervenţia poate fi considerată unică din punct de vedere al dimensiunilor zonei extirpate.

La trei săptămâni de la operaţie, echipa multidisciplinară care l-a operat pe bărbat, formată din zeci de medici şi asistente, a oferit detaliile intervenţiei încheiate cu succes.

"Pacientul avea recidivă de cancer rectal dezvoltată în pelvis şi care a invadat masiv toate structurile şi organele din bazin, inclusiv osul sacru, până la un nivel foarte înalt, în apropierea măduvei spinării şi care punea probleme deosebite. Asemenea pacienţi beneficiază de o singură şansă, respectiv extirparea în întregime a ţesutului neoplazic, chiar dacă asta însemna extirparea tuturor structurilor şi organelor din pelvis . Deci se punea problema extirpării osului sacru aproape în totalitate. Extirpări de os sacru s-au mai făcut, dar nu de acest nivel. Acesta a fost motivul pentru care am avut nevoie de domnul doctor Dan Nica, neurochirug", a declarat şeful echipei medicale, Gabriel Mitulescu, medic primar specializat în chirurgie oncologică.

Potrivit dr. Mitulescu, prin extirparea tuturor organelor afectate, pacienţii au şanse de vindecare.

"Până nu cu mult timp în urmă, aceşti bolnavi erau consideraţi deasupra resurselor terapeutice şi se pierdeau. Pacienţii se pierdeau pentru că radioterapia nu poate fi eficientă la o cantitate atât de mare de ţesut canceros. Şansa pacientului a fost că nu avea metastaze în altă parte a corpului. Am sperat de la început ca prin această intervenţie să îl putem vindeca extirpând întregul ţesutul neopalzic. Sigur că este o operaţie exterm de dificilă. Participarea neurochirugului este foarte importantă şi extrem de dificilă. La sfârşitul operaţiei, ne trezim cu o cavitate din care lipsesc toate structurile şi organele, şi aici a intervenit echipa doctorului Stângu Cătălin, de la chirugie plastică şi reconstructivă, care a încercat să mai repare din 'stricăciunile' făcute de operaţia noastră. Altfel spus, s-a extirpat tumora, împreună cu canalul anal, cu intestinul gros, cu vezica urinară, cu prostata, cu glandele siminale, cu porţiunea terminală a ureterelor, cu sistemul limfoganglionar din pelvis, cu muşchii care căptuşesc pereţii interni ai pelvisului şi cu sistemele vasculare iliace interne care irigau aceste organe. Practic, de la ombilic în jos, s-au extirpat toate organele şi structurile", a explicat chirurgul Mitulescu.

Tot doctorul Mitulescu a subliniat că operaţia are consecinţe extrem de mutilante, însă, la un cancer atât de agresiv, chirurgia trebuie să fie extrem de agresivă, chiar dacă este mutilantă.

"Pacientul va purta toată viaţa o derivaţie fecală şi o derivaţie urinară la nivelul abdomenului. Şi ar trebui menţionat şi aportul esenţial al unor echipe de psihologi care au consiliat pacientul ca să-şi poată regăsi o viaţă aproape normală. Din experinţa a sute de cazuri operate, putem spune că pacienţii pot trăi în condiţii destul de bune. Oricum, trăiesc. Toată această aventură extremă pentru pacient nu ar fi posibilă fără aportul echipei de terapie intensivă", a adăugat Mitulescu.

Potrivit chirurgului, pacientul poate să meargă, poate să stea în şezut, mănâncă şi nu avea regim alimentar, după finalizarea tratamentului citostatic postoperator. De asemeneam, el va putea şofa, datorită neruochirugului care "a avut grijă de toate terminaţiile nervoase". "Poate spera la o viaţă în bune condiţii. Va urma, timp de şase luni, un tratament citostatic, iar apoi, dacă lucrurile merg bine, şi sperăm să fie aşa, vom face reconstrucţia continentă de vezică, din ultima porţiune a intestinului subţire şi o porţiune a intestinului gros", a mai spus dr. Gabriel Mitulescu.

Chirurgul a subliniat că a făcut sute de operaţii de acest fel, însă niciuna atât de amplă.

"În Europa se fac doar de ordinul zecilor, dar în America este rutină. Noi îi depăşim pe Europeni cu cele 450 de operaţii de extirpare multiplă de organe şi structuri. Am operaţii după care pacienţii trăiesc de 11 ani. Prima operaţie am făcut-o în 2000", a mai spus dr. Mitulescu.

Pacientul - prezentat jurnaliştilor odată cu detaliile operaţiei - s-a arătat optimist. "Sper ca lucrurile să evolueze bine. Uitaţi, merg, mă plimb, stau pe scaun - sigur, acum, pe un colac. Am doar aceste două pungi după mine. În rest, totul este în regulă", a spus bărbatul.

Managerul unităţii sanitare, prof. dr. Narcis Copcă, a spus că, pentru acest caz rezolvat, cum este încadrat de Şcoala Naţională de Management Sanitar, spitalul va primi 1.450 de lei.

"Această operaţie, codificată ca 'operaţie pelvină totală', este decontată de stat cu 1.450 de lei. În America, o astfel de operaţie costă câteva sute de mii de dolari. În Europa, în cele câteva centre în care se face, costă câteva sute de mii de euro", a spus managerul de la "Sf. Maria".

În opinia profesorului Copcă, din păcate, performanţa nu este plătită în România. "Vrem să cerem autorităţilor să introducă norme noi pentru operaţiile extreme, pentru ca acestea să primească finanţare pe măsură. Echipa de terapie intensivă a stat în sală peste 20 de ore. Acest lucru nu se face oricum. Revin, acest caz este decontat de CNAS cu sumna 1.450 de lei. Nu prea te mai trage inima să faci performanţă. Noi am avut norocul că Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, ne-a dotat secţiile la cele mai înalte standarde, cu echipamente de tot. Altfel, nu am putea face operaţii de asemenea complexitate", a spus Copcă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici