Oprescu: Dacă va fi referendum pentru Legea Capitalei, acesta va viza şi alte probleme

Primarul Capitalei a declarat, joi, că dacă se va hotărî organizarea unui referendum privind Legea Capitalei, acesta va viza şi alte probleme ale Bucureştiului, printre care regulamentul de urbanism, precizând că o decizie va fi luată în două-trei săptămâni, astfel încât până în vară să aibă loc.

42 afișări
Imaginea articolului Oprescu: Dacă va fi referendum pentru Legea Capitalei, acesta va viza şi alte probleme

Oprescu: Dacă va fi referendum pentru Legea Capitalei, acesta va viza şi alte probleme (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Am primit scrisorile de la trei primari din Capitală, am înaintat Direcţiei juridic documentele şi aştept răspunsul din punct de vedere al legii pentru organizarea referendumului. Din punctul meu de vedere, ar fi util ca bucureştenii să-şi exprime părerea cu privire la aceast subiect şi este dreptul lor să fie consultaţi", a spus Sorin Oprescu.

Edilul Capitalei a precizat că dacă se va hotărî organizarea unui referendum pe tema modului de alegere a primarilor sectoarelor, acesta va avea în vedere şi alte probleme ale Bucureştiului.

"Având în vedere că organizarea unui referendum va costa municipalitatea nişte bani într-un an de criză, dacă acesta va fi organizat voi supune opiniei publice şi alte teme, printre care regulamentul de urbanism al Capitalei, lista subiectelor fiind deschisă", a mai spus Sorin Oprescu.

Primarul general a mai precizat că o decizie în sensul organizării referendumului în Bucureşti va fi luată în aproximativ două-trei săptămâni, "astfel încât până în vară acesta să fie şi organizat".

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a mers, joi, la Primăria Capitalei pentru a-i înmâna oficial lui Sorin Oprescu solicitarea pentru organizarea referendumului privind Legea Capitalei.

Andrei Chiliman, liderul PNL Bucureşti şi primar al Sectorului 1, i-a cerut, marţi, primarului general Sorin Oprescu să iniţieze, în termen de o săptămână, procedurile de declanşare a unui referendum în Bucureşti pe tema alegerii primarilor de sector, acuzând PDL şi pe Elena Udrea că doresc să desfiinţeze alegerea primarilor.

Chiliman a acuzat PDL de faptul că, după "golăneala politicianistă" privind alegerea primarilor într-un singur tur, lansează un nou atac la adresa intereselor bucureştenilor, aruncând pe piaţă proiectul de lege prin care sunt desfiinţate de facto sectoarele Capitalei.

El a precizat că, prin acest proiect de lege avansat de PDL, atribuţiile şi banii bucureştenilor sunt trecute exclusiv în subordinea CGMB.

Şi primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, i-a cerut lui Sorin Oprescu sprijinirea organizării unui referendum pentru ca bucureştenii să îşi exprime opinia cu privire la desfiinţarea sectoarelor.

"Consider că este singura cale legală şi morală, prin care locuitorii urbei să poată decide asupra modului în care trebuie administrată Capitala", declara Cristian Popescu-Piedone.

Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, s-a declarat împotriva propunerii legislative potrivit căreia primarii ar putea fi aleşi într-un tur de scrutin, apreciind că astfel de modificări trebuie făcute fie la început de mandat, fie când se stabileşte de către întreaga clasă politică.

Primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş, a spus că susţine modificarea sistemului administrativ al Capitalei, în opinia sa fiind nevoie de un proiect legislativ care să asigure coerenţă şi uniformitate în dezvoltare, fiind nevoie de un singur buget consolidat.

PDL Bucureşti a luat în discuţie, în şedinţa Biroului Permanent din 14 ianuarie, un proiect de lege a Capitalei, una dintre principalele prevederi fiind că primarii de sector vor fi aleşi de către consilierii generali din rândul acestora, nu de către cetăţeni prin vot direct, a relatat HotNews.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici