Ordonanţa de Urgenţă 55 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională. CC: Parlamentul să decidă privind mandatele aleşilor locali care au migrat la alte partide

Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Parlamentul va trebui să reglementeze, printr-o lege de respingere, măsurile cu privire la efectele juridice produse în perioada în care OUG 55/2014 a fost aplicabilă, respectiv ce se va întâmpla cu mandatele aleşilor locali care au migrat la alte partide, au declarat pentru MEDIAFAX judecători CC.

7145 afișări
Imaginea articolului Ordonanţa de Urgenţă 55 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională. CC: Parlamentul să decidă privind mandatele aleşilor locali care au migrat la alte partide

Ordonanţa de Urgenţă 55 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională (Imagine: BP Presedintie/Mediafax Foto)

Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, că Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională.

Surse din cadrul Curţii Constituţionale au declarat pentru MEDIAFAX că, pentru a pune în acord legea declarată neconstituţională cu decizia CC va trebui ca Parlamentul să dea o lege de respingere a OUG 55/2014.

Sursele citate au precizat că Parlamentul va trebui să reglementeze, prin legea de respingere, şi măsurile cu privire la efectele juridice produse în perioada în care OUG 55/2014 a fost aplicabilă.

"Parlamentul va trebui să reglementeze, printr-o lege de respingere, măsurile cu privire la efectele juridice produse în perioada în care OUG 55/2014 a fost aplicabilă, pentru a le pune în acord cu decizia CC", au arătat sursele citate.

Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie şi va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând ca judecătorii constituţionali să motiveze hotărârea.

Deputaţii PNL arătau, în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale, că OUG 55/2014 este neconstituţională pentru că a reglementat în cazul instituţiilor fundamentale ale statului, cum este cazul administraţiei locale şi partidele politice, lucrul interzis de Constituţie.

De asemenea, în sesizare s-a făcut referire la o serie de decizii anterioare ale Curţii Constituţionale privind interzicerea traseismului politic al aleşilor locali, dar şi la faptul că OUG 55 a fost adoptată în materia drepturilor electorale, lucru de asemenea interzis de legea fundamentală.

Deputatul PNL Teodor Nicolescu arăta în 10 decembrie, când a anunţat că a fost sesizat CC, că cei care au redactat OUG 55 "au mentalitate de baroni".

"Dacă un consiliu local sau judeţean nu votează cum vrea stăpânul judeţului înseamnă că acel consiliu nu funcţionează. Atâta timp cât consiliile locale şi judeţene şi iau decizii, indiferent în ce parte se duc deciziile respective, dacă sunt în favoarea propunerilor baronilor locali sau împotriva lor ele funcţionează, pentru că nu există obligaţie ca un consiliu judeţean să facă tot ceea ce i se cere", a spus Nicolescu.

Deputatul PNL a menţionat că OUG 55/2014 prevede măsuri aplicabile doar pentru o anumită situaţie pe o perioadă limitată, ceea ce ar intra în contradicţie cu decizii ale Curţii Constituţionale care precizează că "legea trebuie să aibă un caracter general şi nu unul discriminatoriu".

El a mai precizat că în situaţia în care Curtea Constituţională va admite sesizarea PNL, OUG 55 se va întoarce în Parlament pentru a fi adoptată un proiect de lege de respingere a actului normativ.

"Dacă cei de la CC vor admite sesizarea noastră este posibil ca în motivarea deciziei să ne dea şi nişte îndrumări cu ce se poate întâmpla mai departe (cu mandatele aleşilor locali care au migrat, n.r.), dacă nu, OUG se întoarce în Parlament pentru respingere şi conform Constituţiei atunci când se respinge OUG trebuie ca legiutorul să stabilească şi ce se întâmplă cu efectele juridice ale ordonanţei respinse", a spus Nicolescu.

Proiectul de lege de aprobare a OUG 55 care a permis migraţia aleşilor locali a fost adoptat, în 9 decembrie, de plenul Senatului, fiind înregistrate 86 de voturi "pentru", 36 "împotrivă" şi 6 abţineri.

OUG care a permis migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată de Guvern în 28 august. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici