Patru răniţi şi şase autoturisme avariate, în urma unui accident produs în judeţul Suceava

Patru persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, în judeţul Suceava, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un stâlp metalic de iluminat care a căzut peste un alt autoturism, apoi a lovit patru maşini parcate pe marginea drumului.

171 afișări
Imaginea articolului Patru răniţi şi şase autoturisme avariate, în urma unui accident produs în judeţul Suceava

Patru răniţi şi şase autoturisme avariate, în urma unui accident produs în judeţul Suceava

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, un autoturism înmatriculat în judeţul Cluj, care se deplasa pe direcţia Iacobeni - Vatra Dornei, a fost implicat, duminică dimineaţa, într-un accident rutier.

Din declaraţiile martorilor, şoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a acroşat bordura drumului, a smuls un stâlp metalic pentru iluminat public care a căzut peste un autoturism. Apoi, acelaşi autoturism a acroşat alte patru maşini care staţionau pe partea dreaptă a sensului de mers, a lovit un copac de pe marginea drumului, după care a fost proiectat în peretele unui bloc de locuit.

Două echipaje de la Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei şi o ambulanţă au intervenit la locul accidentului, unde au fost găsite două persoane rănite, un tânăr de 24 ani şi o adolescentă de 15 ani.

Tânărul a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei de echipajul pompierilor SMURD, fiind diagnosticat cu traumatism cranian, în timp ce adolescenta a fost dusă la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Suceava, având traumatism cranio-cerebral acut deschis şi comoţie cerebrală.

Alte două persoane, o fată de 17 ani şi un tânăr de 18 ani, au ajuns la Spitalul Municipal Vatra Dornei.

Toate cele patru persoane rănite se aflau în maşina care a produs accidentul.

După efectuarea cercetărilor şi măsurătorilor, pompierii au îndepărtat de pe şosea două autoturisme care au fost implicate în accident.

Pe timpul intervenţiei circulaţia s-a desfăşurat pe un singur sens, mai arată sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici