Video PELERINAJUL Sfintei Parascheva: Sute de porţii de sarmale, împărţite pelerinilor/ Peste 8.000 de persoane au trecut pe la racla Sf. Parascheva

Peste 8.000 de persoane au trecut, marţi, pe la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva din curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, 14 pelerini având nevoie de îngrijiri medicale pentru că li s-a făcut rău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1114 afișări

Sute de porţii de sarmale au fost împărţite pelerinilor care aşteaptă, marţi noaptea, să ajungă la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, la Iaşi. Oamenii primesc şi ceai cald, afară înregistrându-se doar 3 grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sute de porţii de sarmale fierbinţi au fost împărţite credincioşilor veniţi în pelerinaj la moaştele Cuvioasei Parascheva, din Iaşi. Puţin după lăsarea întunericului, marţi seara, cei care aşteptau deja de câteva ore să ajungă să se închine au primit, pe lângă sarmale, şi ceai cald, afară înregistrându-se doar 3 grade Celsius.

E puţin cât stăm acum, faţă de alţi ani când stăteam şi câte două zile şi o noapte. Acum în 4 ore ajungem la raclă”, a povestit o femeie care a venit din Focşani să se roage la raclă.

Printre cei care s-au aşezat la rând marţi seară s-au numărat şi ieşeni, care au spus că, deşi pot să se închine la Sfânta Parascheva oricând, cred că în această săptămână Cuvioasa îndeplineşte dorinţele.

La un prieten bun când mergi? Nu de ziua lui?”, a explicat una dintre ieşencele aşezate la rând.

Despre ceaiul şi sarmalele primite, oamenii spun că le prind bine, pentru că unii dintre ei vin de departe.

Prinde bine, mai ales după un drum de la Constanţa la Iaşi. Nu am apucat să mâncăm până acum”, a spus o altă credincioasă.

Porţiile de sarmale au fost puse la dispoziţie de firme din Iaşi, iaar ceaiul a fost pregătit de angajaţii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Iaşi.

Până aproape de ora 22.00, pe la racla Cuvioasei Parascheva au trecut peste 8.000 de credincioşi.

Purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, Ionuţ Cătană, a declarat că s-a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical pentru 14 persoane, în două cazuri oamenii fiind transportaţi la spital.

S-a intervenit pentru acordarea a primului ajutor medical în 14 situaţii. În două dintre acestea s-a luat şi măsura transportării persoanelor la spital. Una dintre persoane era în vârstă de peste 70 de ani. Acuza afecţiuni cardiace”, a declarat Ionuţ Catană, purtător de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Din momentul în care pelerinii se aşează la rând până când ajung la catafalcul pe care este aşezată racla aceştia aşteaptă mai bine de 6 ore.

Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile de Jandarmi de la Bacău, care asigură singuranţa pelerinilor veniţi în aceste zile la Iaşi, prima zi de pelerinaj s-a desfăşurat fără incidente majore.

Au fost aplicate cinci amenzi, în valoare totală de 400 de lei unor cerşetori.

Cel mai mare pelerinaj ortodox din România, cel al Sfintei Cuvioase Parascheva, a început, marţi dimineaţă, la Iaşi.

Ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva este 14 octombrie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici