Peste 1.700 de metri liniari de diguri mobile, ridicate pentru a proteja Vadu Roşca

Peste 1.700 de metri liniari de diguri mobile au fost montate de reprezentanţii Apele Române Siret, Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea, cu ajutorul celor de la Apele Române Dobrogea-Litoral şi al celor de la Apele Române Buzău-Ialomiţa, pentru a proteja satul Vadu Roşca, judeţul Vrancea.

373 afișări
Imaginea articolului Peste 1.700 de metri liniari de diguri mobile, ridicate pentru a proteja Vadu Roşca

Sursa foto: Mediafaxfoto

După montarea celor peste 1.700 metri liniari de diguri mobile, riscul inundaţiilor din Vadu Roşca a fost redus semnificativ.

„Râul Putna a atins, în data de 20 iunie, la miezul nopţii, nivelul maxim istoric de 624 de cm, situându-se cu 24 de cm peste cota de pericol şi fiind cu 3 cm mai mult decât în anul 2005. În colaborare cu S.C. Hidroelectrica S.A., Apele Române au luat măsuri de atenuare a viiiturilor şi au stocat un volum de 15 milioane de mc de apă în acumulările Movileni şi Călimăneşti”, au transmis, joi, cei de la Apele Române.

Debitele evacuate în aval de acumularea Movileni, pe râul Siret, au fost de circa 1500-1600 mc/s, faţă de 4100 mc/s, cât au fost în anul 2005, fapt ce a permis „descărcarea” rapidă a debitelor pe râul Putna.

Volumele de apă revărsate din râul Putna, în aval de secţiunea Mirceşti, au afectat localitatea Bilieşti, ulterior fiind preluate, prin canalul de desecare al ANIF, către staţia de pompare de la confluenţa Putnei cu râul Siret.

Volumul apelor fiind mai mare decât capacitate de transport a canalelor de desecare, echipele de la Apele Române au intervenit şi au montat panouri. Totodată, au fost suplimentate capacităţile de pompare ale ANIF cu motopompe de la IGSU şi ANAR. Prin acţiuni mecanizate, canalele de desecare au fost desfundate, fiind asigurat scurgerea apelor către râul Putna, mai spun cei de la Apele Române.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici