Dosarul referendumului: Judecătorii instanţei supreme au audiat martori din Teleorman şi Vrancea, aduşi la Bucureşti cu autocarele

Judecătorii instanţei supreme au audiat, vineri, persoanele din judeţele Teleorman şi Vrancea citate ca martori în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, urmând ca în instanţă să dea declaraţii şi persoane din Gorj, care au fost aduse cu trei autocare.

2592 afișări
Imaginea articolului Dosarul referendumului: Judecătorii instanţei supreme au audiat martori din Teleorman şi Vrancea, aduşi la Bucureşti cu autocarele

Peste 100 de persoane, aduse cu autocare în Capitală pentru a fi audiate în dosarul referendumului (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Persoanele audiate vineri în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, în care sunt judecaţi vicepremierul Liviu Dragnea şi alţi peste 70 de inculpaţi, au fost aduse cu autocare, din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în baza unor mandate de aducere.

Şedinţa de judecată a început în jurul orei 09.00, iar primii martori care au dat declaraţii au fost cei din Teleorman şi Vrancea. Din judeţul Vrancea au fost citaţi să dea declaraţii în dosarul referendumului 81 de persoane, dintre care 42, din localitatea Suraia, au fost aduse cu mandat de aducere.

Din judeţul Teleorman au fost citate să dea declaraţii vineri 46 de persoane.

La finalul audierilor, persoanele din Vrancea şi Teleorman s-au urcat în autobuzele care i-au adus în Capitală şi au plecat spre localităţile de domiciliu.

Instanţa a suspendat şedinţa de judecată până la ora 11.30, când va continua audierea celor 146 de martori citaţi din judeţul Gorj. Aceştia au votat la referendumul din 2012 la două secţii din localitatea Bâlteni.

Autocarele cu care au fost aduse persoanele din Gorj au ajuns în jurul ore 11.15 la sediul Curţii Militare de Apel Bucureşti, unde are loc şedinţa de judecată de vineri.

La termenul din 3 octombrie, judecătorii instanţei supreme au stabilit ca în 24 octombrie să fie audiaţi toţi martorii, pentru că mulţi dintre aceştia sunt persoane în vârstă sau cu probleme grave de sănătate, care nu ar trebui "puse pe drumuri" în perioada rece a anului.

Şi la acel termen au fost audiaţi martori, mulţi dintre aceştia fiind persoane vârstnice, cu probleme de sănătate. Instanţa nu a putut lua declaraţia a doi martori care au probleme cu auzul, şi nici pe cea a unei vârstnice care s-a simţit rău în sala de judecată.

În aceste condiţii, preşedintele completului de judecată a stabilit ca la următorul termen să fie chemaţi toţi martorii care au mai rămas de audiat în acest caz, astfel încât să nu se creeze vreo situaţie în care persoane vârstnice sau bolnave "să fie puse pe drumuri în toiul iernii".

În acest dosar, soţii Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ au fost judecaţi separat de ceilalţi 73 de inculpaţi, prin procedura simplificată, după ce şi-au recunoscut vinovăţia. La 2 iulie, instanţa supremă i-a condamnat pe cei doi la câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare şi le-a stabilit acestora un termen de încercare de trei ani şi patru luni.

Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul "Fraudă la referendum", în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale".

Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

"Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare - preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare - au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici