Video Peste 200 de iubitori de animale au protestat în faţa Prefecturii Capitalei - GALERIE FOTO

Protestul celor peste 200 de persoane, din faţa sediului Prefecturii Capitalei, s-a încheiat în jurul orei 13.00, cu o oră mai devreme decât prevedea autorizaţia, după plecarea liderilor PRM majoritatea protestatarilor părăsind trotuarul de lângă Parcul Cişmigiu.

104 afișări

Imediat după plecarea europarlamentarului Vadim Tudor, mai mult de jumătate dintre protestatari au început să părăsească locul unde s-a desfăşurat evenimentul, în jurul orei 13.00 pe trotuarul din faţa sediului prefecturii Capitalei rămânând câteva persoane şi forţele de ordine.

Înainte de plecare, Vadim Tudor a anunţat participanţii la protest că vor urma în cursul lunii mai multe acţiuni similare, europarlamentarul invitându-i pe aceştia să participe şi la viitoarele acţiuni de protest.

Protestul mai multor asociaţii de protecţie a animalelor a început vineri, în jurul orei 11.00, în faţa sediului Prefecturii Capitalei, organizaţiile non-guvernamentale având autorizaţie de a desfăşura protestul până la ora 14.00.

Manifestanţii au afişat pancarte pe care sunt înscrise mai multe îndemnuri de a opri votarea legii, precum şi pancarte cu numele localităţilor din care sunt. Astfel, pe pancarte se poate citi "Baia Mare-Oneşti", "Stop hingheriada", "Eutanasiaţi răutatea", "Stop abuzurilor din partea statului", "Opriţi masacrul", "Aveţi milă de câinii fără stăpân", "SOS Capitala", "Adoptă nu ucide".

Printre participanţii la protest s-a aflat europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, precum şi Marius Marinescu, Codrin Ştefănescu, Oana Zăvoranu şi actriţa Monica Davidescu, care au luat cuvântul pe rând la megafon.

Câţiva dintre reprezentanţii organizaţiilor de protecţia animalelor au declarat că sunt nemulţumiţi de faptul că mitingul care iniţial trebuia să fie un eveniment pentru împiedicarea modificării legii câinilor fără stăpân "are elemente politice", în acest sens aceştia precizând că unele dintre lozinci afişate sunt nepotrivite.

De asemenea, reprezentanţii asociaţiilor de protecţia animalelor au arătat că prezenţa liderilor PRM duc la politizarea acţiunii. Printre pancartele afişate cu mesaje politice sunt notate: "Tovarăşul Ceauşescu, fă-i chemare lui Băsescu", "Băseşti şi Atănăsoi, câinii sunt mai buni ca voi".

Pe scena improvizată în faţa Parcului Cişmigiu, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a cerut demisia prefectului Capitalei, Mihai Atănăsoaei, iar, după un discurs de mai multe minute în care a arătat că are susţinerea mai multor europarlamentari, în jurul orelor 12.00, a părăsit manifestaţia.

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a anunţat, marţi, că a trimis Camerei Deputaţilor propunerile de modificare a legii câinilor fără stăpân, printre acestea fiind şi posibilitatea eutanasierii atât a câinilor grav bolnavi, a celor agresivi, cât şi a celor care nu sunt adoptaţi în şapte zile.

Potrivit prefectului, propunerea respectă legislaţia europeană şi încearcă rezolvarea problemelor provocate de cei aproximativ 40.000 de câini fără stăpân din Capitală, aşa cum arată datele ONG-urilor, sau a celor aproximativ 100.000 de câini fără stăpân din Capitală, aşa cum arată datele administraţiei locale.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că nu poate fi de acord cu eutanasierea câinilor, prin natura meseriei sale de bază, însă este dator să respecte legea, apreciind că această problemă trebuie "tranşată de societate".

Edilul şef a mai spus că în Capitală abia a început sterilizarea câinilor fără stăpân şi a precizat că, indiferent cât va vrea să accelereze acest proces, într-o lună nu pot fi sterilizate mai mult de 4.000 de animale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici