Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi avertizează pe românii care se află în Italia, tranzitează țara sau intenționează să călătorească acolo că protestele transportatorilor rutieri, anunțate până pe 27 octombrie 2026, pot afecta circulația.
Sunt posibile întârzieri și blocaje în trafic, în special în transportul de mărfuri.
Potrivit unui comunicat al MAE, cele mai afectate sunt regiunile Campania, Apulia, Calabria și Sicilia. Cele mai importante perturbări sunt înregistrate în zona metropolitană Napoli și pe autostrăzile A1 și A30, unde circulația autocamioanelor poate fi restricționată temporar.
În acest context, ministerul le recomandă cetățenilor români să evite zonele afectate și să verifice situația traficului înainte de a pleca la drum. Informațiile actualizate despre circulație pot fi consultate pe site-ul Autostrade Italia.
Românii care au nevoie de asistență consulară pot apela numerele Consulatului General al României la Roma:
Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și sunt preluate permanent de operatorii Call Center.
Pentru situațiile dificile, speciale sau urgente, cetățenii români pot apela și numerele de urgență ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, în funcție de regiunea în care se află:
MAE recomandă și consultarea paginilor de internet ale ministerului, reamintind că românii care călătoresc în străinătate pot folosi aplicația „Călătorește informat”, care oferă informații și sfaturi utile pentru călătorii.