Peste 30 de delfini morţi, găsiţi în plasele instalate de pescadorul turcesc prins la sfârşitul lunii mai în apele teritoriale româneşti

Peste 30 de delfini morţi au fost găsiţi de poliţiştii de frontieră constănţeni în cei aproximativ 30 de kilometri de plase de pescuit ce fuseseră întinse de braconierii turci de pe pescadorul "Ahmed Canoglu", depistat la sfârşitul lunii mai în zona economică exclusivă a României.

867 afișări
Imaginea articolului Peste 30 de delfini morţi, găsiţi în plasele instalate de pescadorul turcesc prins la sfârşitul lunii mai în apele teritoriale româneşti

Peste 30 de delfini morţi, găsiţi în plasele instalate de pescadorul turcesc prins la sfârşitul lunii mai în apele teritoriale româneşti (Imagine: Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, comisarul şef Adrian Burcea, spune că, în urma activităţilor de cercetare de la faţa locului, din zona în care a fost observat prima dată pescadorul turcesc, au fost recuperate 502 plase de pescuit calcan şi 80 de plase monofilament, cu o lungime totală de aproximativ 31 de kilometri.

"În aceste plase au fost decoperite nu mai puţin de 33 de exemplare de delfini morţi. De asemenea, au mai fost găsite şi 46 de exemplare de calcan, vii, care au fost redaţi mediului marin, iar alţi cinci calcani au fost predaţi unei societăţi comerciale de profil pentru valorificare", a afirmat Adrian Burcea, care a precizat că, începând cu anul 2002, se constată o intensificare a acţiunilor de pescuit ilegal în apele de frontieră şi în zona economică exclusivă a României, cu precădere în zona cu adâncimi cuprinse între 50 şi 80 de metri.

"În perioada 2002 - iunie 2011, navele Poliţiei de Frontieră Române au descoperit, identificat şi reţinut 26 de pescadoare, 19 sub pavilion Turcia şi şapte sub pavilion bulgăresc. De asemenea, au fost reţinute peste 1.200 de plase pentru calcan, iar cantităţile de peşte descoperite au totalizat peste cinci tone, din diferite specii, cu o valoare aproximativă de aproape 1,5 milioane de lei", a mai declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Constanţa.

Potrivit acestuia, nocivitatea activităţii de braconaj este amplificată de decimarea populaţiei de delfini din Marea Neagră.

"În perioada de referinţă, capturile accidentale de delfini înregistrate în zona litoralului românesc au totalizat 157 de exemplare, iar cazurile de eşuări de delfini au totalizat 451 de exemplare. Cauzele principale ale valorilor menţionate le-au constituit utilizarea setcilor de calcan, cu dimensiuni mai mici ale ochiului de plasă şi confecţionate din fire cu diametru mai mare, precum şi a setcilor abandonate în mare, unealtă îşi păstrează capacitatea de capturare pe perioade îndelungate", a spus Burcea.

Pescadorul turcesc "Ahmed Canoglu" a fost prins la braconat în data de 27 mai, în zona economică exclusivă a României, fiind capturat după o urmărire de mai multe ore, în zona economică exclusivă a Bulgariei, şi doar după ce poliţiştii de frontieră constănţeni au tras peste 150 de focuri de armă, de avertisment şi înspre navă.

După ce pescadorul a fost interceptat, echipajul a aprins fumigene şi a pus foc în compartimentul motoare al vasului, iar acesta s-a scufundat. După ce a fost adus la Constanţa şi audiat de oamenii legii, echipajul a fost repatriat, numai comandantul fiind cercetat în continuare în România pentru faptele sale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici