Peste 80.000 de oameni aşteptaţi să iasă în stradă în ziua votării moţiunii

Sindicaliştii au anunţat, vineri dimineaţă, că în 27 octombrie, ziua în care va fi votată moţiunea de cenzură, cele cinci confederaţii sindicale vor scoate în stradă peste 80.000 de oameni şi au făcut apel la toţi cei nemulţumiţi de deciziile Guvernului să se alăture acţiunii de protest.

35 afișări
Imaginea articolului Peste 80.000 de oameni aşteptaţi să iasă în stradă în ziua votării moţiunii

Peste 80.000 de oameni aşteptaţi să iasă în stradă în ziua votării moţiunii de cenzură (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Sindicaliştii au anunţat, vineri dimineaţă, că în 27 octombrie, ziua în care va fi votată moţiunea de cenzură, cele cinci confederaţii sindicale vor scoate în stradă peste 80.000 de oameni şi au făcut apel la toţi cei nemulţumiţi de deciziile Guvernului să se alăture acţiunii de protest.

Prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ion Pisc, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă organizată de cele cinci confederaţii sindicale, că s-a decis organizarea unui miting şi a unui marş în 27 octombrie, ziua votării moţiunii de cenzură.

"În 27 octombrie, cele cinci confederaţii sindicale scot în stradă peste 80.000 de sindicalişti. În acest sens, fac un apel la nemulţumiţii României, şomeri, studenţi, pensionari, pentru ca aleşii neamului să fie treziţi la realitate şi să îşi vadă nemulţumiţii în stradă", a spus Pisc.

El a precizat că, în 27 octombrie, sindicaliştii se vor aduna între 7.30 şi 9.00, după care vor pleca spre Piaţa Victoriei, unde la ora 10.00 va începe mitingul. O oră mai târziu, sindicaliştii vor pleca în marş pe traseul Bulevardul Magheru - Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei, unde vor rămâne până aproximativ la ora 17.30, aşteptând rezultatul votului la moţiunea de cenzură.

Ion Pisc a mai spus că există o problemă în organizarea marşului din 27 octombrie, în sensul că traseul propus de sindicalişti nu a fost aprobat deocamdată de Primăria Capitalei.

"Indiferent de ce răspuns va da Primăria, noi ne-am făcut datoria, am anunţat din timp, aşa că marşul va avea loc pe traseul propus de noi", a subliniat Ion Pisc.

În timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, la fiecare poartă a Palatului Parlamentului vor fi delegaţii ale sindicaliştilor, în număr nu foarte mare, pentru a nu bloca intrarea în clădire, a mai spus Pisc.

Liderul sindical a menţionat că s-a mai înregistrat o problemă în organizarea acţiunilor din 27 octombrie, în sensul că sindicaliştilor li s-a refuzat accesul în balcoanele Parlamentului pentru a asista la dezbaterea moţiunii de cenzură. Motivul dat sindicaliştilor a fost că ONG-urile au solicitat prezenţa în balcoane de mai mult timp.

"Nu ştiu de când au solicitat ONG-urile prezenţa, eventual dinaintea stabilirii datei moţiunii. Oricum, noi am făcut o nouă solicitate Parlamentului, sper ca măcar o mică delegaţie să fie primită în balcoane", a mai spus Pisc.

Prim-vicepreşedintele BNS a subliniat că speră ca acţiunea de protest din 27 octombrie să fie una paşnică, democratică şi fără altercaţii.

Pisc a făcut un apel la bucureşteni să evite în ziua protestului deplasarea în zonele în care vor avea loc mitingul şi marşul sindicaliştilor.

Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie va fi dezbătută şi votată în 27 octombrie, cu începere de la ora 11.00. Votul va fi secret cu bile. Pentru adoptarea moţiunii de cenzură sunt necesare 236 de voturi favorabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici