Prima pagină » Social » Capitala scapă de caniculă. Vremea se răcește brusc, avertizează ANM

Capitala scapă de caniculă. Vremea se răcește brusc, avertizează ANM

Vreme schimbătoare în București în următoarele ore, după o perioadă de căldură și disconfort termic ridicat. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o scădere a temperaturilor și perioade cu ploi și descărcări electrice.
Capitala scapă de caniculă. Vremea se răcește brusc, avertizează ANM
Sursa foto: ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

Vremea se menține caniculară în București marți, însă temperaturile vor scădea miercuri, când sunt prognozate și ploi și descărcări electrice.

În intervalul de marți, ora 10:00, până miercuri, ora 9:00, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade. Cerul va fi variabil, iar noaptea va avea înnorări accentuate și vor fi perioade cu averse, cu cantități de apă în general de 5…10 l/mp, și descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, cu viteze de 40…45 km/h. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade.

Miercuri, începând de la ora 9:00 până la ora 23:00, valorile termice vor scădea, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.

Cerul va avea înnorări temporare, trecător va ploua slab, cu cantități de apă de 2…5 l/mp, și vor fi descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, cu viteze de 40…45 km/h.

Pentru municipiul București este în vigoare marți, în intervalul 10:00 – 22:00, o atenționare meteorologică cod galben pentru temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat.

Recomandarea video