Poliţist găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Jupiter

Un poliţist, în vârstă de 34 de ani, din judeţul Neamţ, a fost găsit spânzurat în camera unui hotel din staţiunea Jupiter, judeţul Constanţa. Poliţiştii au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru ucidere din culpă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

4093 afișări
Imaginea articolului Poliţist găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Jupiter

Polist, aflat cu familia la mare, găsit spânzurat în cameră la un hotel din Jupiter

Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, poliţiştii au fost sesizaţi, joi seara, cu privire la faptul că într-o cameră de hotel, din staţiunea Jupiter, se află o persoană spânzurată.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din judeţul Neamţ, care a fost declarat decedat.

Potrivit unor surse judiciare, acesta era agent de poliţie în localitatea Ruginoasa, din judeţul Neamţ. Aceleaşi surse au precizat, pentru MEDIAFAX, că bărbatul era la mare împreună cu soţia lui şi cei doi copii, dar şi cu alte rude, din 29 iunie. Joi, bărbatul s-a retras în cameră, iar când rudele au revenit de la plajă l-au găsit spânzurat în camera hotelului, au mai spus sursele citate.

Poliţiştii constănţeni au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici