Ce mai face poliţistul „cool” din Sibiu, Viorel Teacă, celebru pentru clipurile video amuzante?

  • Poliţistul Viorel Teacă s-a înscris la Maratonul Internaţional Sibiu şi va alerga pentru a susţine copiii născuţi prematur.
  • Campania „Dăm Startul la Viaţă” este începută de mai multe asociaţii din ţară, care s-au unit pentru a cumpăra aparatură medicală pentru Neonatologie.
2929 afișări
Imaginea articolului Ce mai face poliţistul „cool” din Sibiu, Viorel Teacă, celebru pentru clipurile video amuzante?

FOTO Viorel Teacă/ Facebook

Poliţistul Viorel Teacă a devenit cunoscut datorită poziţiilor sale luate în mediul online. Alături de un coleg a oprit, iarna trecută, maşina ca să se joace cu copiii în zăpadă şi tot atunci a coborât din autospecială, la semafor, pentru a şterge luneta autoturismului din faţă.

Acum, s-a înscris în cursă pentru a strânge fonduri necesare cumpărării de aparatură medicală în Secţia Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Marţi, Viorel Teacă a mers împreună cu zeci de copii în cel mai mare parc din Sibiu, Parcul Sub Arini, să le explice cât de important este „startul la viaţă”.

Campania <Dăm Startul in Viaţă>! Le-am explicat acestor copii faptul că alţi copii au nevoie să trăiască şi depind de un incubator (ventilator pentru bebeluşi născuţi prematur) şi m-au ajutat imediat, uimitor! Sper ca şi voi, noi adulţii să înţelegem şi să ajutăm pentru cumpărarea de incubatoare (ventilatoare) pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu”, spune poliţistul.

Oricine poate dona bani accesând link-ul alergătorului susţinut, iar sumele vor ajunge către cauzele sociale înscrise în Maratonul Internaţional Sibiu.

Evenimentul se va desfăşura în data de 2 octombrie.

Nevoile copiilor, prioritare

În 3 octombrie va fi evenimentul „Cursele Copiilor”, iar cei care nu pot ajunge pot participa la manifestarea „Aleargă Oriunde”, până în data de 1 noiembrie.

Tot până la 1 noiembrie pot fi susţinuţi alergătorii preferaţi şi cauzele. La cea de-a zecea ediţie a Maratonului Internaţional Sibiu sunt înscrise 34 de cauze, între care „Dăm startul la viaţă”, „Satul învaţă Engleză!”, „Terapie pentru zâmbete”, „600 de nopţi cu somn linistit pentru pacienţii oncologici” etc.

În 2016, Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Carmen Iohannis, a alergat la Maraton pentru a susţine cauza „Dăm startul la viaţă”.

Majoritatea nou-născuţilor şi prematurilor internaţi în terapia intensivă neonatală din Sibiu au probleme sau dificultăţi respiratorii şi au nevoie de suport respirator cu aparate speciale. Micii pacienţi trataţi aici sunt copii născuţi a 24-28 de săptămâni, cu greutăţi de 500-1000 de grame.

„Dăm startul la viaţă” este una dintre cele mai susţinute cauze ale Maratonului încă de la primele ediţii, iar multe familii care au plecat din spital cu bebeluşul salvat au revenit să susţină demersul cadrelor medicale de la Neonatologie, fie prin donaţii în contul alergătorilor, fie au alergat personal, alături de medicii şi asistentele secţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici