Prima pagină » Social » Raed Arafat: Situația Salinei Praid la acest moment este staționară

Raed Arafat: Situația Salinei Praid la acest moment este staționară

Arafat: „Mă bucur că am reușit să-i aducem atât de repede și asta este și pentru că România e foarte implicată în protecția civilă europeană”
Raed Arafat: Situația Salinei Praid la acest moment este staționară
Sursa: Facebook
Iris Duțescu
05 iun. 2025, 21:31, Social

„Situația Salinei Praid la acest moment este staționară”, declară joi seară șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat. El adaugă că cei opt experți străini au ajuns, miercuri după-masă, în România pentru a gestiona situația.

„Experții au venit foarte rapid. În primul rând, trebuie să subliniem că noi am solicitat târziu, în noaptea de duminică, și deja protecția civilă europeană s-a mișcat chiar foarte bine și în foarte scurt timp, de ieri (miercuri, n.r.) după-masă. Sunt din Spania, Olanda, Germania și Ungaria, sunt opt experți. Au început astăzi prin întâlnirile lor cu experții noștri, pentru că ei nu îi înlocuiesc, ei vor lucra cu ei, vor colabora cu experții români”, spune Arafat.

Șeful DSU adaugă că experții vor sta „până aproape la jumătatea săptămânii viitoare, deci abia peste vreo 2-3 zile o să începem să auzim anumite opinii, și așa este normal, trebuie să îi lăsăm să-și facă treaba”.

„Mă bucur că am reușit să-i aducem atât de repede și asta este și pentru că România e foarte implicată în protecția civilă europeană și răspunde foarte repede la rândul ei. Dar acum este important să-i lăsăm să-și facă treaba. Sunt experți în mină de sare, în mecanica rocilor, experți în multe domenii”, mai spune el.

Arafat declară că, în prezent, situația de la salină „la acest moment este staționară”.

„Se lucrează deja pe devierea temporară a apei Rului Corund care are importanță dublă aici, nu numai pentru zonă, dar și pentru impactul pe mediu și ce se întâmplă în județul Mureș cu apă potabilă în zona Târnăveni și localitățile limitrofe. Acolo am recomandat populației să nu mai consume apă de la robinet pentru că a depășit nivelul permis de sare în ea și să consume apă îmbuteliată”, subliniază șeful DSU.