dsu

Pompierii români pleacă să stingă incendiile de pădure din Grecia. Primul contingent, la Attica

Primul contingent de pompieri români a plecat joi spre Grecia, unde va participa, în perioada 1 august – 15 septembrie 2026, la misiunea europeană de pre-poziționare destinată intervențiilor în cazul incendiilor de pădure, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Raed Arafat acuză că a fost ținta unui filaj de amploare în dosarul DSU: „GPS, fotografii și înregistrări audio-video timp de cinci luni”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, lansează acuzații grave la adresa procurorului militar care instrumentează dosarul privind presupuse angajări fictive la DSU. Arafat susține că anchetatorul și-ar fi atras „în mod artificial” competența, folosind o situație de fapt inventată, și că ar fi recurs la măsuri intruzive împotriva celor 13 persoane vizate.

Premieră medicală în România: o pacientă de 18 ani, transportată cu un elicopter Black Hawk în timp ce era conectată la ECMO

O pacientă în vârstă de 18 ani, aflată în stare critică și dependentă de un sistem de oxigenare extracorporală (ECMO), a fost transferată în premieră de la Craiova la București cu un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

Incendiul navei LPG Gas Lisbon / DSU: Nu există risc pentru populație sau pentru mediul marin

Temperatura în zona afectată de incendiul izbucnit la bordul navei comerciale LPS Gaz Lisbon, aflate în largul Mării Negre, a scăzut, iar flăcări deschise nu au mai fost observate, în urma unei noi misiuni de monitorizare aeriană, anunță, joi, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Refugiul din Șaua Șugărilor a fost avariat de furtună înainte de inaugurare. DSU anunță noi lucrări

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis marți că Refugiul de Speranță din Șaua Șugărilor nu este încă operațional și nu a fost dat în folosință, după apariția unor informații în spațiul public privind accesul turiștilor la această structură.

Raed Arafat a mers în zonele inundate din Prahova pentru evaluarea pagubelor

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a mers luni în localitățile din județul Prahova afectate de inundații, pentru evaluarea situației din teren și stabilirea măsurilor necesare sprijinirii comunităților afectate.

Doi tineri cu arsuri grave au fost transferați de urgență în Belgia și Germania. Misiune medicală complexă desfășurată cu o aeronavă militară

Doi pacienți români în vârstă de 25 de ani, care au suferit arsuri severe în urma unor accidente, au fost transferați vineri în centre specializate pentru mari arși din Belgia și Germania.

Sute de curți și locuințe inundate în țară. În Prahova, 80 de gospodării au rămas izolate după o alunecare de teren

Sute de curți, locuințe și subsoluri au fost inundate în urma ploilor abundente de sâmbătă. În Prahova, un drum a fost afectat de o alunecare de teren, iar 80 de gospodării au rămas izolate.

Raed Arafat, după detonarea dronei din Constanța: Putem să sistăm evacuarea

Reprezentanții DSU, au informat, vineri după-amiază că nu mai există niciun pericol în zona costieră a Mării Negre, informând că activitățile de evacuare au fost sistate.

Raport oficial după moartea copilului din Bacău / Elicopterul SMURD nu a fost solicitat, deși era disponibil

Un elicopter SMURD, care era disponibil, nu a fost solicitat, iar primul echipaj medical a ajuns cu întârziere la intervenție, arată concluziile verificărilor efectuate de Ministerul Sănătății și DSU în cazul copilului din Bacău, care a murit în pauză, la școală.

Raed Arafat, după drona rusească explodată într-un bloc din Galați: Mesajele RO-Alert care se dau sunt justificate / Ce trebuie să facă cetățenii când o dronă explodează?

Raed Arafat, șeful DSU, a declarat, la Antena 3 CNN că situația din cazul dronei rusești prăbușite într-un bloc din Galați este „sub control”. Cu toate acestea, șeful DSU a atras atenția că există o probabilitate ca astfel de evenimente să se petreacă și a transmis un mesaj ferm populației să nu-și dezactiveze RO-Alert și să asculte recomandările primite prin sistem.

Raed Arafat, despre copilul mort la Bacău: Putea fi salvat dacă cei din jur știau ce să facă

Șeful DSU Raed Arafat explică modul în care copilul mort la școala din Bacău putea fi salvat, dacă cei din jur ar fi știut cum să acționeze.

DSU anunță control în Bacău, după ce un copil de clasa a VIII-a a murit la școală în timpul pauzei. DSU: Este prematur să tragem concluzii

Unui copil de clasa a VIII-a din comuna Parincea, județul Bacău, i s-a făcut rău în cursul zilei de joi la școală, în timpul pauzei. Deși au fost trimise două ambulanțe către unitatea de învățământ, băiatul a decedat. DSU a anunțat că trimite o echipă de control „pentru efectuarea verificărilor necesare și analizarea modului de gestionare a intervenției”.

Ambii militari răniți în urma exploziei de la Botoșani au arsuri de căi respiratorii. Vor fi tratați în Belgia

Cei doi militari răniți în explozia dintr-un polgon de distrugere a muniției de la marginea Botoșaniului sunt transferați în regim de urgență la Spitalul „Regina Maria Astrid” din Bruxelles, Belgia. Ambii pacienți sunt intubați, ventilați mecanic și prezintă arsuri la nivelul căilor respiratorii.

Incidentul cu drone din Galați: DSU confirmă că drona are încărcătură explozivă

Autoritățile au confirmat prezența unei încărcături explozive pe fragmentele de dronă prăbușite în Galați. De asemenea, se mai anunță că evacuare persoanelor din zona afectată este prioritatea instituțiilor.

Raed Arafat respinge acuzațiile privind posibile angajări fictive la DSU

Raed Arafat, șeful DSU, a respins miercuri acuzațiile privind presupuse angajări fictive în cadrul instituției, spunând că informațiile apărute în spațiul public sunt „false” sau „grav scoase din context”.

Percheziții la DSU: Documente și telefoane mobile, ridicate de procurori / Reacția DSU

Vineri au loc percheziții la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Surse au declarat pentru Observator că telefonul lui Raed Arafat ar fi fost ridicat de procurori în timpul percheziţiilor. Ulterior, DSU a confirmat perchezițiile și a menționat că au fost ridicate „telefoane mobile aparținând unor angajați din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență”.

Viață salvată cu un defibrilator montat în spațiul public printr-un program DSU și SMURD

Un bărbat de 56 de ani care a intrat în stop cardio-respirator marți după-amiaza, într-o benzinărie din Capitală, a fost salvat de polițiști cu ajutorul unui defibrilator montat în spații publice printr-un program derulat de DSU și SMURD.

România acordă sprijin Republicii Moldova după poluarea de pe Nistru

România acordă asistență gratuită Republicii Moldova, în contextul situației de urgență generate de deversarea unor substanțe poluante în Nistru, a anunțat vineri Departamentul pentru Situații de Urgență.

Rogobete, întâlnire cu oficiali europeni despre capacitatea de răspuns a României în situații de criză / „Există încă presiune mare la Primiri-Urgențe”

Întâlnire a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, cu oficialii europeni pe teme de cât de pregătite sunt spitalele românești să răspundă în situații de criză. Rogobete știe că unitățile de Primiri-Urgențe ale spitalelor sunt încă sub presiune foarte mare și spune că pentru a rezolva această situație e nevoie de organizare și protocoale stricte.

Raed Arafat anunță că mesajele Ro-Alert vor avea sunete diferite în funcție de gravitatea evenimentelor

Șeful DSU Raed Arafat a anunțat că se lucrează la modificarea sunetelor din mesajele Ro-Alert, astfel încât acestea să fie diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației.

Reacția DSU după ce doi medici de la urgențe au fost agresați: Nu mai pot fi tratate ca simple incidente izolate

Aceste fapte nu mai pot fi tratate ca simple incidente izolate, ele reprezintă un semnal de alarmă care impune neîntârziată a legii, arată Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) după ce doi medici de la urgențe au fost agresați în ultimele zile.

Efectele Codului portocaliu: Trafic restricționat, avarii la rețeaua electrică și zboruri afectate

Fenomenele extreme meteo au generat intervenții în 21 de localități din 14 județe și în București, unde autoritățile au acționat pentru limitarea efectelor produse de vremea extremă.

Avertismentul lui Raed Arafat în plin cod portocaliu de ninsori. Ce le cere românilor să evite în următoarele ore

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a transmis o serie de recomandări urgente pentru populație, în contextul codului portocaliu de ninsori și viscol. Autoritățile avertizează că vremea severă poate îngreuna intervențiile și le cer oamenilor să evite deplasările inutile și să respecte indicațiile oficiale.

Raed Arafat avertizează: „Atenție, verificați totuși condițiile drumurilor înainte să plecați”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, le recomandă șoferilor să circule cu prudență pe drumurile acoperite de zăpadă și gheață, iar turiștilor să evite traseele montane periculoase, în contextul răcirii accentuate a vremii și al riscului de avalanșă.

Raed Arafat anunță sprijinul României pentru Elveția, după tragedia de la Crans-Montana

Raed Arafat anunță că România este pregătită să ajute Elveția cu transport aerian specializat, după tragedia din Crans-Montana.

Arafat convoacă prefecții: Vreme extremă și minus 7 grade la București

Șeful DSU, Raed Arafat, a convocat, miercuri după-amiază, o videoconferință de urgență cu prefecții și instituțiile din țară pentru gestionarea Codului galben de viscol și temperaturi scăzute. Decizia a fost luată după o discuție cu ministrul Afacerilor Interne, având în vedere că fenomenele meteo extreme coincid cu perioada sărbătorilor.

Comitet de Urgență în Bihor după ce accidental, în timpul unor săpături, s-a ajuns la o acumulare de gaz

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost convocat în Bihor, după ce în localitatea Sântimreu, în timpul unor săpături, s-a ajuns accidental la o acumulare de gaz aflată la peste 120 de metri adâncime.

Ploile torențiale îi bagă în ședință pe prefecți și șefii ISU. Cantitățile de precipitații se pot dubla în perioada următoare

Vremea rea i-a băgat în ședință pe prefecții și șefii ISU din toată țara. Aceștia au fost chemați la participe la videoconferință în care s-a vorbit despre prognoză și pregătiri. Meteorologii estimează o dublare a cantităților de precipitații din România în următoarea perioadă.

România desfășoară o nouă misiune de sprijin umanitar destinată populației civile din Fâșia Gaza

O parte din pacienți vor fi îngrijiți în spitalele din România, iar altă parte va pleca în Olanda

Ministrul Energiei, despre explozia din Rahova: vom coopera „chirurgical” cu MAI și DSU după anchetă

Bogdan Ivan anunță colaborare strânsă cu Ministerul de Interne și cu șeful DSU, Raed Arafat, pentru a preveni situații care pun în pericol vieți; autoritățile vor interveni punctual după finalizarea expertizei procurorilor și a criminaliștilor.

O aeronavă C-130 Hercule a evacuat 10 palestinieni din Gaza, grav afectați de lipsa tratamentului

O aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a desfășurat miercuri noaptea o misiune de evacuare medicală a 10 pacienți palestinieni din Fâșia Gaza, grav afectați de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 28 de aparținători.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă: Pompierii, că acţionează în ţară sau în misiuni internaţionale, reprezintă o forţă de încredere

Pompierii, indiferent că acţionează pe teritoriul ţării sau în misiuni internaţionale, ei reprezintă o forţă de încredere, transmite Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, de Ziua Pompierilor din România.

Adăposturi montane moderne: Primul container din seria „Refugiu de Speranță” a fost amplasat în Munții Bucegi

Primul din cele 12 refugii montane care urmează să ajungă în zonele montane a fost amplasat joi în Munții Bucegi, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

DSU dezminte că nu au fost emise mesaje RO-Alert înainte de inundațiile din Suceava: „Toate mesajele au fost transmise prompt”

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a dezmințit joi seara afirmaţiile potrivit cărora nu au fost emise mesaje RO-Alert locuitorilor din judeţul Suceava, în contextul inundaţiilor care au avut loc în zonă. DSU spune că aceste afirmații sunt false

Ministerul Sănătății neagă transferul serviciilor de Ambulanță la DSU: Informațiile sunt bazate pe un draft

Ministerul Sănătății reacționează după ce în spațiul public au apărut informații că serviciile de Ambulanță ar urma să fie transferate de la Ministerul Sănătății la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Incendii de vegetație de amploare în mai multe părți ale țării, zeci de hectare afectate

Zeci de hectare de teren au fost afectate în ultimele 24 de ore de incendii de vegetație, a anunțat duminică Departamentul pentru Situații de Urgență.

SEISM 2025, simularea unui cutremur de 7,3, cu morți, răniți și imobile avariate. Intervin echipe de salvatori. ISC verifică ce clădiri se pot prăbuși

Simularea unui cutremur cu magnitudine 7,3, produs în zona seismică Vrancea, în cadrul exercițiului național „SEISM 2025”, declanșat sâmbătă, 21 iunie, la ora 07:41, testează aplicarea Concepției naționale de răspuns post-seism.

Raed Arafat: Banii europeni au fost pentru România o mană cerească

„Trebuie spus că avem fenomene fără precedent”

Raed Arafat: Situația Salinei Praid la acest moment este staționară

Arafat: „Mă bucur că am reușit să-i aducem atât de repede și asta este și pentru că România e foarte implicată în protecția civilă europeană”