Ponta: Primele estimări INS - în România sunt 15 milioane persoane cu drept de vot

Primele estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS) relevă că numărul cetăţenilor cu drept de vot se ridică în prezent la 15 milioane persoane, a declarat premierul Victor Ponta.

1697 afișări
Imaginea articolului Ponta: Primele estimări INS - în România sunt 15 milioane persoane cu drept de vot

Ponta: Primele estimări INS - în România sunt 15 milioane persoane cu drept de vot

"Din punctul meu de vedere, este foarte bine să vină 50% la vot. Avem o singură mare problemă: noi nu suntem 18 milioane în acest moment. Conform primelor estimări, s-a redus populaţia cu drept de vot cu trei milioane, deci cu drept de vot suntem 15 milioane. Cifra este pe baza unei ponderări, ca la sondaje de opinie, pe baza a ceea ce s-a înregistrat până acum la INS", a spus Ponta la RTV.

El a arătat că în prezent nu sunt disponibile toate datele aferente ultimului recensământ.

Premierul a precizat anterior că va solicita preşedinţilor celor două camere al Parlamentului să coreleze Legea referendumului şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului de modificare a acestei legi cu decizia Curţii Constituţionale privind participarea la scrutin a cel puţin jumătate plus unu din alegători.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Guvernul a atransmis un comunicat în care anunţă că va respecta decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii referendumului, precizând totodată că este sarcina Parlamentului să pună cât mai repede în acord legislaţia privind referendumul cu decizia luată de Curte.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat însă pentru MEDIAFAX că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern, şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat Curtea Constituţională.

Duşa a sublinit că, în şedinţa de marţi, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei iniţiative legislative care reglementează referendumul, aparţinând a doi parlamentari, şi care a fost contestată de către un grup de parlamentari PDL.

El a menţionat că, prin decizia luată în cazul acestei iniţiative legisaltive - respectiv de constatare a constituţionalităţii - Curtea Constituţională a procedat normal, fiind consecventă deciziilor luate anterior.

Duşa a menţionat că textul Ordonanţei concordă cu prevederile legislative în vigoare din 2007 până la începutul anului în curs, când au intervenit modificări operate de către PDL, el arătând că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din 2007 s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii stipulate acum de Ordonanţă.

Aceeaşi poziţie a avut şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, care a precizat că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului potrivit căreia preşedintele este demis cu majoritatea celor care se prezintă la urne se aplică la referendumul din 29 iulie.

La rândul său, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, până în momentul în care Legea referendumului, asupra căreia s-a pronunţat CC, va ajunge lege, Guvernul va organiza refendumul în baza OUG, singurul act în vigoare care reglementează acest domeniu.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei i-a cerut premierului Victor Ponta să anuleze OUG care stabileşte că preşedintele este demis, la refendum, cu 50% plus unu din participanţii la vot, ea subliind că CC a stabilit că şeful statului nu poate fi demis decât cu majoritatea alegătorilor de pe liste.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici