Ponta: Propunerea de închidere a supermarketurilor în weekend este o măsură stupidă

Propunerea de închidere a supermarketurilor în weekend este o măsură stupidă pentru România, deoarece nu au de câştigat nici angajaţii care sunt plătiţi dublu când lucrează în acele zile şi nici consumatorii care îşi fac cumpărăturile la finele săptămânii, a spus premierul Ponta, cerând aviz negativ

2696 afișări
Imaginea articolului Ponta: Propunerea de închidere a supermarketurilor în weekend este o măsură stupidă

Ponta: Propunerea de închidere a supermarketurilor în weekend este o măsură stupidă (Imagine: Shutterstock)

"Vreau să exprim o opinie pe care o vom transmite şi la Parlament, e o propunere a unor colegi liberali, o măsură liberală altfel, să închidem hipermarketurile în weekend. Eu cred că e bine să le lăsăm deschise ca oamenii să cheltuie bani, ca să avem consum, ca să păstrăm locuri de muncă şi ca să fie plătiţi, conform legislaţiei, cei care lucrează în weekend, să fie plătiţi mai bine", le-a spus Ponta miniştrilor, miercuri, reuniţi în şedinţa săptămânală.

El a adăugat că nu ştie ce e "liberal" în a închide hipermarketurile, catalogând măsura ca fiind "stupidă" în acest moment pentru România şi a cerut Guvernului să dea aviz negativ acestei propuneri legislative.

"Nici cei care lucrează şi câştigă-au salariu dublu, nu pentru zilele alea, doamna ministru? (Rovana Plumb, ministrul Muncii-n.r)- nici noi cei care atunci ne ducem la cumpărături nu aveam nimic de câştigat. E doar o măsură stupidă în acest moment pentru România şi să daţi aviz negativ", a afirmat premierul.

În acest context, el i-a mulţumit ministrului Agriculturii pentru că a discutat cu reprezentanţii hipermarketurilor şi a apreciat ca fiind o măsură bună afişarea simultană a preţurilor cu 24% şi 9%.

Propunerea legislativă iniţiată de doi parlamentari liberali prevede ca hipermagazinele să fie închise duminica şi de sărbători legale, cu argumentul că astfel va fi revitalizat comerţul tradiţional iar consumatorul va petrece duminica în familie şi va face mişcare în aer liber

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici