Ponta va propune persoane din DNA pentru posturi de adjuncţi şi şefi de secţie din instituţie

Premierul Victor Ponta a precizat că în perioada imediat următoare va înainta propuneri de persoane care lucrează chiar în cadrul Direcţiei Naţionale Anticuropţie şi care să ocupe posturi de adjuncţi şi şefi de secţie la DNA, susţinând că propunerile vor fi bazate strict pe criterii profesionale.

128 afișări
Imaginea articolului Ponta va propune persoane din DNA pentru posturi de adjuncţi şi şefi de secţie din instituţie

Ponta va propune persoane din DNA pentru posturi de adjuncţi şi şefi de secţie din instituţie (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Intenţionez să propun, de principiu, oameni chiar din DNA pentru aceste funcţii", a spus Ponta la RTV.

Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Propunerile au fost transmise, miercuri, de premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, către Consiliul Superior al Magistraturii, după ce, marţi, Ponta declara că procurorul general şi şeful DNA vor fi selectaţi în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei.

Candidaţii la funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public vor fi intervievaţi la sfârşitul lunii mai, potrivit calendarului pentru examinarea propunerilor, stabilit miercuri de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici