Pop: Ministerul Educaţiei nu este proprietarul softurilor pentru bacalaureat şi admitere

MECTS nu este proprietarul niciunui soft, cele pentru bacalaureat, admitere, titularizare, programele "Euro 200" şi "Bani de liceu" sunt în proprietatea unei firme, iar ministerul asigură mentenanţa, a declarat ministrul interimar Liviu Pop, în emisiunea După 20 de ani difuzată duminică de Pro TV.

463 afișări
Imaginea articolului Pop: Ministerul Educaţiei nu este proprietarul softurilor pentru bacalaureat şi admitere

Pop: Ministerul Educaţiei nu este proprietarul softurilor pentru bacalaureat şi admitere (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Transmiterea subiectelor şi afişarea rezultatelor sunt nişte programe care trebuie să facă acest lucru. Din păcate, foştii minişti nu au organizat procedura de achiziţie a acestor softuri. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) nu este proprietarul niciunui soft, şi aici mă refer la examenul de bacalaureat, de admitere, titularizarea în învăţământ, programul «Euro 200», «Bani de liceu». Aceste programe sunt proprietatea unei firme, ministerul asigurând mentenanţă. Politica ministerului în cei 20 de ani nu a fost una de a achiziţiona programe şi softuri pentru funcţionare. Începem acest lucru odată cu bacalaureatul", a spus Liviu Pop la ProTV.

El a precizat că şi anul trecut educaţia a funcţionat cu aceleaşi sisteme infomatice.

"Ca să schimbăm acum, s-ar amânta foarte mult procedura de licitaţie. Anul trecut, ca şi acum, s-a lăsat ca să se vină cu argumentaţia de urgenţă. Dacă aş vrea să fac acest lucru, aş avea nevoie de 3.200.000 de euro. Avem în buget, încă de anul trecut, 280.000 euro. Nu am făcut achiziţia până acum, am cerut expert de la Ministerul Justiţiei, de la Ministerul de Finanţe. Se lucrează, sper ca spre miercuri să avem softurile finalizate. În 11 zile nu pot face nimic, pentru că în 28 mai încep înscrierile la bacalaureat şi la testele naţionale. Nu cred că pot apărea probleme. Tehnicienii MECTS spun că pot acoperi orice derapaj sau orice interpretare", a mai spus Liviu Pop.

Ministrul interimar a precizat că pentru toate cele cinci softuri, Ministerul Educaţiei acum achiziţionează mentenanţă.

"În paralel, este un proiect al Ministerului Eduacţiei, cu fonduri europene, ca din 2014 proprietarul licenţelor să fie MECTS", a adăugat Liviu Pop.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Ministerul Educaţiei va fi obligat să contracteze prin încredinţare directă softul necesar examenului de bacalureat, deoarece fosta administraţie nu s-a preocupat de semnarea contractelor pentru acest serviciu.

"Conducerea ministerului este obligată să negocieze direct pentru softuri, deoarece nu au fost încheiate contractele, probabil asta s-a şi dorit", a spus Ponta.

Potrivit premierului, costul pentru cinci softuri se ridică la 280.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici