Povestea unui sirian stabilit în România, despre RĂZBOI: Era frumos acasă. Era ca Parisul, acum e ca Berlinul după atacuri

Acasă era Alepp. Alepp-ul dărâmat pe jumătate de bombe. Acasă e însă şi Iaşi, de 36 de ani.

Uşor grizonat, cu o statură impunătoare, Hassan Akad la prima vedere pare să nu vrea să povestească foarte multe despre Siria. Însă româna uşor stâlcită pe care o vorbeşte parcă îi pune piedică atunci când începe să descrie ce s-a întâmplat în ultimii şase ani în Siria. I-ar fi fost mult mai uşor să povestească în arabă ce avea de spus, limba română părea să fie insuficientă, la fel şi timpul. Sare de la o idee la alta, sperând că poate să explice cât mai bine.

“Era frumos acasă. Era ca Parisul, acum e ca Berlinul după atacuri. Civilii nu se aşteptau la asta, ca propriul stat să îi atace. Impactul a fost negativ: a destrămat familii, a degradat cultura, au scos copiii din şcoli, au creat o generaţie fără cale, fără carte. Cei din tânara generaţie nu vor mai şti ce identitate au. Au pierdut. Nu mai au relaţia socială, relaţia morală. Au pierdut foarte multe. Pentru generaţia tânără, pentru cei refugiaţi e foarte important să se întoarcă de unde au plecat”, spune Hassan Akad.

Hassan Akad a plecat din Siria în România în urmă cu 36 de ani. A lăsat cel mai vechi oraş locuit din lume, Alepp-ul, pentru oraşul celor şapte coline. A venit la Iaşi la facultate, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa”, s-a căsătorit, are trei copii, dintre care doi sunt şi ei medici. Şi-a văzut de viaţă la 2.000 de kilometri de casă, însă nu a uitat de unde a plecat. Ultima dată când a păşit pragul locuinţei în care a copilărit, în partea nouă a oraşului Alepp, a fost în 2009, când a plecat împreună cu toată familia din România în vacanţă la rudele din Siria. În doar doi ani au început luptele.

“În 2011 lumea a ieşit în stradă pentru a-şi câştiga libertatea, paşnic, fără arme, fără nimic. Problema e că statul sirian şi alte state au intervenit militar asupra manifestanţilor, au murit mulţi oameni şi lumea a început să cumpere arme şi atunci s-a transformat totul dintr-o manifestare paşnică pentru libertate într-un război civil.”, povesteşte Hassan Akad, amintindu-şi că a văzut la televizor evenimentele din martie 2011.

Războiul care a destrămat sute de mii de familii a avut însă un efect diferit asupra familiei lui. Luptele, frica, teama, incertitudinea i-a făcut din ce în ce mai apropiaţi: ”Înainte vorbeam o dată la o lună, două-trei la telefon cu fraţii mei. Fiecare îşi vedea de viaţă. Acum vorbim zilnic, la fiecare două-trei ore uneori”.

În Siria mai are două surori şi un frate. Îi aşteptau acasă şi pe el şi pe ceilalti doi plecaţi de zeci de ani în Egipt şi în Statele Unite ale Americii. ”Înainte să înceapă războiul în Siria situaţia era foarte bună. Eu şi fraţii mei ne gândeam să ne întoarcem acasă.”, îşi aminteşte Hassan, desenând pe o reţetă harta zonei în care a crescut.

”Familia mea locuia în zona nouă a Alepp-ului. Au plecat când au ajuns să vadă cu ochii lor războiul, când vedeau militari pe stradă, arme, rachete. Alepp-ul vechi e demolat complet. Acolo locuiau aproape un milion de oameni. Au plecat spre Latakia (oraş din Siria), în Liban, în Iordania, în Turcia. Cei mai în vârstă din familia mea au rămas în Siria, însă am avut şi rude mai îndepărtate care au plecat spre Europa. Acum aşteaptă pacea, să se întoarcă înapoi în ţară. Mulţi dintre cei din vechea generaţie au preferat să rămână acolo până la final. Au preferat să moară săraci în ţara lor, decât să moară săraci în altă ţară”, spue sirianul.

Deocamadată îi e teamă să se întoarcă în Siria. Dacă ar trece graniţa ar putea să nu se mai întoarcă nicodată în România să îşi vadă copiii.

”Dacă ar fi pace, m-aş întoarce. Patria e cea mai călduroasă. Aşa cum sunt români care s-au întors din Italia sau din Franţa, aşa m-aş întoarce şi eu. La o oarecare vârstă te întorci. Plus că dacă ar fi pace, resursele fianciare ar fi mai bune ca în România. Imaginează-ţi că e o discrepanţă foarte mare. Într-o zonă mor oamenii, într-o zonă se promovează turismul şi oamenii stau la plajă. Acum nu aş avea curajul să mă întorc. Oricând războiul poate să ajungă în Latakia şi nu mai ieşi de acolo”, adaugă Hassan Akad.

Pacea e însă departe şi va rezolva doar o mică parte a problemei numită general ”conflictul din Siria”: ”De şapte ani se tot luptă în Siria. Cred că mai trebuie încă minim trei ani de zile până când se vor linişti lucrurile acolo. Războiul civil lasă sechele.Ce se întâmplă acolo e păcat, un mare păcat. E o ţară cu o istorie de 4000 de ani. E o ţară unicat în lumea asta şi a fost destrămată, nu de bunăvoie”.

Ce ar fi salvat? ”Aş fi salvat omenia. Asta ar opri războiul. Dacă salvezi omenia salvezi totul, absolut totul. Şi patrie, şi pământuri şi cultura. Omul trebuie respectat ca om. Au murit atâţia copii, au fost destrămate atâtea familii. Războiul distruge totul. Se spune că focul şi inundaţiile nu iartă. Iar în Siria e foc, e foc puternic”, răspunde sirianul.