Preşedintele Iohannis a participat la inaugurarea noului sediu al Centrului Naţional Cyberint

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la inaugurarea noului sediu al Centrului Naţional Cyberint, unitatea Serviciului Român de Informaţii care are drept misiune asigurarea capabilităţilor de prevenire, protecţie, reacţie şi management al consecinţelor în situaţia unor atacuri cibernetice.

799 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Iohannis a participat la inaugurarea noului sediu al Centrului Naţional Cyberint

Preşedintele Iohannis a participat la inaugurarea noului sediu al Centrului Naţional Cyberint (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Adminstraţiei Prezidenţiale, şeful statului a remarcat progresele înregistrate de Serviciul Român de Informaţii în punerea în stare de funcţiune a unui sistem naţional de securitate cibernetică, în condiţiile în care ameninţarea este una aflată într-o dinamică permanentă.

De asemenea, şeful statului a vorbit despre importanţa componentei de prevenţie în domeniu şi despre necesitatea adoptării unui cadru legislativ adecvat, modern, capabil să ofere instrumentele necesare în mod legitim prezervării securităţii cibernetice în România.

Cu acest prilej, profesionişti din cadrul Centrului au susţinut o serie de prezentări privind riscurile şi ameninţările de natură cibernetică cu care se confruntă România, aliaţii şi partenerii săi, precum şi măsurile luate de Serviciul Român de Informaţii, prin intermediul Centrului Naţional Cyberint, pentru gestionarea acestora, menţionează sursa citată.

Centrul Naţional Cyberint a fost înfiinţat în 2008, odată cu adoptarea de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a hotărârii privind aprobarea Structurii şi a Regulamentului de Funcţionare ale SRI. Centrul oferă platforma de colaborare a instituţiilor din cadrul sistemului de securitate naţională cu responsabilităţi în domeniu, precum şi interfaţa de cooperare cu structurile similare din cadrul NATO, se precizează în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici