Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la podul peste Dunăre de la Brăila, începe inaugurarea

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la podul peste Dunăre de la Brăila. La inaugurare participă oficialităţi, printre care premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

205 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la podul peste Dunăre de la Brăila, începe inaugurarea

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la podul peste Dunăre de la Brăila, începe inaugurarea

Cel mai scump obiectiv de infrastructură realizat în ultimii 30 de ani în România este inaugurat la Brăila. Este vorba despre podul peste Dunăre care va fi deschis circulaţiei rutiere începând de azi, de la ora 13.00. Deocamdată, podul va fi deschis doar pe timpul zilei.

Podul leagă judeţele Brăila şi Tulcea, dar asigură şi legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Unul dintre picioarele podului se află aproape de intrarea în oraşul Brăila şi la doar 10 kilometri de oraşul Galaţi. Traversarea Dunării va fi gratuită în primii ani, iar la început aceasta se va face doar ziua astfel încât muncitorii să poată demonta schelele pe parcursul nopţii.

Potrivit autorităţilor române, obiectivul de la Brăila este cel mai lung pod suspendat din România şi al treilea din Europa ca dimensiune.

De asemenea, podul este cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în ţară. Lucrarea a costat aproximativ 363 de milioane de euro, iar banii au fost alocaţi din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Din punct de vedere tehnic, podul are două benzi pe sens, trotuare şi o lungime de 1,9 kilometri. Uriaşele cabluri de ancoraj care susţin construcţia au în compoziţie fire de oţel care însumează 81.000 de kilometri.

În ceea ce priveşte drumurile de legătură, acestea sunt realizate doar parţial, urmând să fie finalizate pe parcursul anului. Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19 kilometri si două benzi de circulaţie pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,3 kilometri şi a fost proiectat cu o bandă de circulaţie pe sens. Soseaua care vine de la pod va fi legată de Drumul Expres Galaţi-Brăila aflat în construcţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici