Profesorii continuă greva şi nu intră la examene, nu trec note şi nu încheie medii

Reprezentanţii celor patru federaţii sindicale din educaţie anunţă că nu renunţă la grevă şi că, începând de joi, refuză să mai treacă note în cataloage, să încheie medii şi să ia parte la examene, se arată într-un comunicat comun al celor patru federaţii.

Profesorii continuă greva şi nu intră la examene, nu trec note şi nu încheie medii (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Birourile executive ale celor patru federaţii sindicale reprezentative din învăţământ, reunite în şedinţă comună în data de 02 iunie 2010, au decis continuarea acţiunilor de protest, conform calendarului comun stabilit în data de 12 mai 2010", se arată în comunicatul de miercuri al sindicaliştilor din Educaţie.

Aceştia anunţă că, începând de joi, vor refuza să treacă note şi calificative în cataloage, că nu vor participa la examenele naţionale şi la niciun fel de evaluare şi că nu vor încheia situaţia şcolară, toate acestea însemnând, potrivit comunicatului, "blocarea sfârşitului de an şcolar".

Federaţiile din învăţământ menţin calendarul de proteste anunţat în urmă cu o lună, inclusiv boicotarea sfârşitului de an.

Preşedintele Federaţiei Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că birourile executive ale celor patru federaţii au decis continuarea acţiunilor stabilite în 12 mai, respectiv netrecerea notelor în catalog, neparticiparea la examenele naţionale şi la încheierea situaţiei şcolare, blocând astfel anul şcolar, precum şi grevă generală şi mitinguri.

Cele patru federaţii au constituit miercuri şi un comitet de criză care va monitoriza protestele şi, de asemenea, va monitoriza toate acţiunile conducerii MECTS, pentru a-l acţiona în instanţă pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Profesorii cer renunţarea la măsurile anunţate privind diminuarea salariilor şi reducerea de personal, acceptarea amendamentelor la proiectul Legii Educaţiei şi demiterea ministrului MECTS pentru abuzurile asupra cadrelor didactice.

Liderii celor patru federaţii au făcut apel la toţi cetăţenii României să nu mai asiste pasiv la acţiunile de protest, deoarece revendicările sunt comune, să se solidarizeze cu adevărat de cei care protestează.

Protestul din sistemul de învăţământ survine măsurilor de austeritate ale Guvernului, care a decis reducerea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor şi cu 15 la sută a pensiilor.



comentează şi tu Momentan sunt 43 comentarii
Taguri:
EDUCAŢIE ,
GREVĂ ,
BOICOT
COMENTARII
  • emilia 3 iun 2010

    Si sa va mai spun ceva strict legat de mine... am obtinut la examenul de titularizare nota 10 nu 7.5, si atunci de ce sa ma plateasca doar 75% daca eu am invatat de 100%?! Am invatat si am muncit pentru tara asta si pentru copiii ei 21 de ani, vreau ceea ce merit....

    Va saluta cu respect, cetateni ai Romaniei
    O EDUCATOARE

  • emilia 3 iun 2010

    Educatoarele, invatatorii, profesorii care predau materii "mai putin interesante" pe cine mediteaza? Si atunci sa nu traiasca si ei? Spuneti ca nu ne gandim la voi, cetatenii acestei tari si la copiii vostri... La cine credeti ca ne-am gandit 20 de ani? La noi? Iar voi, care sunteti acolo unde sunteti si castigati bani frumosi sau nu, v-ati gandit vreo clipa ca fara noi nu erati acolo? Si sa va mai spun ceva strict legat de mine... am obtinut la examenul de titularizare nota 19 nu 7.5, si atunci

  • emilia 3 iun 2010

    Am citit fel si fel de comentarii pro si contra....
    Sunt dascalita, cu 15 ani de scoala, 21 de ani de munca si gradul I... salariul meu e de 13 mil., credeti ca se poate trai cu banii astia? Am facut greva si la fel ca mine tot colectivul unitatii, deci nu doar liderii sindicali au facut greva. Cei care au lucrat fie au afaceri, fie sunt lasi, in cazul asta isi merita soarta. Spuneti de meditatii... Stiti cat la suta din cadrele didactice dau meditatii?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa