PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti

Marţi, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată, cele maxime urmând a se încadra între 1...2 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 8...9 grade în sudul Munteniei, iar cele minime în general între -8 şi 0 grade.

580 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Cerul va fi temporar noros; în sud-vestul ţării -mai ales ziua- local vor cădea precipitaţii mixte, iar noaptea va ninge pe arii restrânse în regiunile nord-vestice. În restul teritoriului doar izolat vor posibile burniţe sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

BUCUREŞTI

Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul serii şi al nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, în creştere faţă de ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -1...0 grade.

Miercuri, în regiunile sudice valorile de temperatură vor fi în creştere uşoară şi se vor situa peste cele obişnuite în această perioadă din an, iar în rest regimul termic se va menţine apropiat de normal. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor cădea precipitaţii în general slabe, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Maramureş, Crişana, nordul Transilvaniei şi la munte, mixte local în Banat şi Moldova şi mai ales ploi în Oltenia şi Muntenia. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Dimineaţa şi noaptea pe suprafeţe mici poate apărea ceaţa.

Dacă ai nevoie de un serviciu meteo mai detaliat, vizitează vremea apropo

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici