- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.01.2024, 15:45)
- Gabriel Pecheanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Protestele taximetriştilor: reprezentanţi ai organizaţiilor au fost primiţi la Guvern
Reprezentanţi ai Guvernului au avut luni, la Palatul Victoria, o întâlnire cu membri ai organizaţiilor şi structurilor din domeniul taximetriei şi transportului alternativ, în contextul protestelor declanşate de aceştia.
106 afișări
Protestele taximetriştilor: reprezentanţi ai organizaţiilor au fost primiţi la Guvern
„Cele două părţi au avut un schimb de opinii cu privire la modalitatea de reglementare a activităţii din domeniul taximetriei şi al transportului alternativ. În cadrul întrevederii, reprezentanţii taximetriştilor au reliefat în principal nemulţumirile faţă de modul în care sunt reglementate cele două activităţi, respectiv cea de taximetrie şi cea de transport alternativ, solicitând îmbunătăţirea cadrului legal în vederea asigurării unei concurenţe loiale între prestatorii de servicii, având în vedere noile provocări care apar pe fondul evoluţiei tehnologiei şi digitalizării”, anunţă Executivul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Regele Charles a vorbit despre efectele adverse ale tratamentului pentru cancer, în timpul unei vizite în Hampshire. Monarhul îi transferă oficial Prințului William rolul de colonel-șef al Corpului Aerian al Armatei
-
Rata anuală a inflaţiei a coborât în aprilie la 5,9%, faţă de 6,6% în martie
-
Prognoză ANM pentru umătoarele patru săptămâni: Vremea capricioasă în România până în iunie
-
Războiul din Ucraina, ziua 811. WSJ: Capacitatea armatei ucrainene de a intercepta atacurile cu rachete a scăzut / Blinken efectuează o vizită la Kiev
Potrivit sursei citate, participanţii la discuţii au convenit ca, în perioada imediat următoare, să transmită Guvernului observaţiile cu privire la modificarea legislaţiei care le reglementează domeniul de activitate, iar în urma agregării observaţiilor acestora, va fi stabilită o nouă întâlnire în acelaşi format.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, consilierul de stat Minel Ivaşcu, precum şi alţi oficiali din Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Autoritatea pentru Digitalizarea României.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. OpenAI lansează „GPT-4o”, fratele mai mic și mai deștept al lui GPT-4. Cu ce impresionează noul model A.I., gratuit pentru toți utilizatorii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Melinda French Gates părăsește Fundația Gates, la peste 20 de ani de la înființarea ei. Cum a reacționat Bill Gates
ZF LIVE. De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă VIDEO
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
PROSPORT.RO
Ce a reușit să CUMPERE acest român, cu doar 5 lire sterline (28.85 lei) dintr-un supermarket LIDL din Anglia
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe