Raport Ministerul Sănătăţii: Urgenţa este singurul domeniu cu delimitare bine reglementată între public şi privat

Sistemul de urgenţă este singurul domeniu în care există o delimitare bine reglementată între sistemul public şi cel privat din punct de vedere al responsabilităţilor, precum şi al accesului la finanţarea publică, se arată într-un raport al Ministerului Sănătăţii prezentat, miercuri, în Guvern.

133 afișări
Imaginea articolului Raport Ministerul Sănătăţii: Urgenţa este singurul domeniu cu delimitare bine reglementată între public şi privat

Raport Ministerul Sănătăţii: Urgenţa este singurul domeniu cu delimitare bine reglementată între public şi privat (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)

Ministerul Sănătăţii a prezentat, miercuri, Guvernului o notă privind finanţarea din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat.

Documentul prezintă situaţia actuală a finanţării furnizorilor medicali, dar şi informaţii referitoare la noi măsuri şi principii care vor fi promovate de Ministerul Sănătăţii pentru aplicarea politicilor de sănătate publică. În document există o precizare clară privind finanţarea din fonduri publice a furnizorilor privaţi de servicii de asistenţă medicală de urgenţă.

"Sistemul de urgenţă este singurul domeniu în care există o delimitare bine reglementată între sistemul public şi sistemul privat, din punct de vedere al responsabilităţilor, precum şi al accesului la finanţarea publică. Astfel, pe baza legislaţiei actuale, sistemul privat are dreptul la decontarea din fondurile publice a serviciilor de urgenţă la domiciliu şi pentru transportul sanitar neasistat (segmentul fără impact strategic din cadrul sistemului integrat)", precizează Ministerul Sănătăţii în raportul citat.

În document se arată că o participare a sistemului privat inclusiv în segmentele cu impact strategic, cum este asistenţa de urgenţă pentru pacienţii critici, a fost şi este constant solicitată de firmele private, care au declanşat inclusiv acţiuni în justiţie pentru a obţine acest deziderat.

"Disputa legală a fost tranşată fără niciun echivoc prin Decizia nr. 1300 din 13 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale", a precizat sursa citată.

Decizia Curţii Constituţionale a confirmat constituţionalitatea prevederilor Legii 95/2006, prin care unităţile medicale specializate autorizate din sistemul privat sunt excluse de la decontarea tuturor serviciilor de asistenţa medicală de urgenţă şi transport medical asistat, cu excepţia consultaţiilor la domiciliu pentru urgenţele de gradul 2.

"În motivaţia Deciziei, Curtea Constituţională arată următoarele: În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 45 din Constituţie, Curtea constată că, potrivit acestui text de lege, libertatea economică, exercitată în condiţiile legii, este garantată. Astfel, această libertate nu este absolută, legiuitorul fiind liber să stabilească limitele şi condiţiile desfăşurării acesteia, atât pentru a asigura o anumită disciplină economică, dar şi în funcţie de situaţiile specifice avute în vedere", a precizat MS în documentul prezentat la şedinţa Executivului.

De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că acestea nu împiedică persoanele interesate să iniţieze şi să desfăşoare o activitate comercială prin asigurarea unor servicii medicale private de urgenţă şi nici nu creeaza discriminări între persoane aflate în situaţii identice.

"Singura limitare care poate fi pusă în discuţie este doar aceea a imposibilităţii serviciilor private de urgenţă de a încheia un contract cu casele de asigurări de sănătate în vederea decontării asistenţei medicale acordate. Curtea apreciază însă că, în acest caz, nu se poate vorbi de o veritabilă restrangere a dreptului de a desfăşura o activitate economică, de vreme ce această libertate nu impune statului susţinerea ori decontarea serviciilor asigurate de comercianţii privaţi din bani publici, aşa cum este Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate", se arată în documentul citat.

Raportul MS vine după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, anunţa că prin contractul cadru care ar putea intra în vigoare la 1 martie vor fi sistate fondurile către spitatele private, iar din acele sume vor fi dezvoltate programe de anestezie terapie intensivă, infarct miocardic, accident vascular cerebral ischemic şi traumă, în cele 53 de spitale publice strategice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici